Josef Koudelka expune ”Invazie 68 Praga” la Timișoara

feb. 17th, 2014 | By | Category: Postcard

În perioada 6 martie – 6 aprilie 2014, la Halele Timco din Timişoara (str. Circumvalaţiunii, nr.8-12), va fi găzduită expoziția de fotografie ”Invazie 68 Praga”, semnată de fotograful ceh Josef Koudelka. Vernisajul va avea loc joi, 6 martie 2014, de la ora 18.00, în prezența artistului. Evenimentul este organizat de Institutul Francez din România în parteneriat cu Centrul Ceh din București.


Expoziția a sosit în România în toamna anului trecut cu ocazia aniversării a 45 de ani de la invazia Cehoslovaciei, când forțe militare din Uniunea Sovietică și aliații ei din Pactul de la Varșovia, cu excepția notabilă a României, au invadat Cehoslovacia.

În timpul celor șapte zile din august 1968 Josef Koudelka, pe atunci în vârstă de treizeci de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reușit ulterior să le scoată din țară, emigrând în Franța. Fotografiile lui au fost publicate de agenția Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaționale cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menționa numele autorului. În același an Koudelka a primit un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit „fotografului ceh anonim“ medalia de aur Robert Capa. De-abia în 1984, după moartea tatălui său (care rămăsese în Cehoslovacia), când amenințarea represaliilor împotriva familiei a dispărut, Josef Koudelka a recunoscut public pentru prima dată că el este autorul instantaneelor.

Deşi nu mai lucrase până atunci pe evenimente de actualitate, fotografiile sale din timpul invaziei, realizate pe parcursul a celor mai dramatice 7 zile din acel august, au devenit un simbol al luptei pentru libertate şi sunt considerate astăzi lucrări clasice ale fotojurnalismului postbelic. Josef Koudelka este unul dintre cei mai importanți fotografi contemporani din lume.

Expoziția a fost găzduită de Muzeul Național de Artă Contemporană din București în perioada octombrie 2013 – februarie 2014 și în perioada următoare îşi va continua periplul prin țară la Timișoara, Sibiu, Cluj și Iași.

Număr de vizualizări :593


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro