”Antologie poetică”, selecție din opera lui Andreas Embirikos

feb. 5th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Omonia, în colecţia „Biblioteca de Literatură Neoelenă”, Bucureşti, a apărut, în ediţie bilingvă, ”Antologie poetică”, o amplă selecţie din opera unuia dintre cei mai importanţi poeţi ai Greciei moderne, Andreas Embirikos. Traducere, studiu introductiv şi cronologie: Tudor Dinu. Postfaţă: Jacques Bouchard. Volumul a apărut cu sprijinul Fundaţiei Kostas şi Eleni Uranis din Atena.


Născut la Brăila, Andreas Embirikos (1901-1975) şi-a petrecut primii ani în insula Syros şi apoi la Atena. În capitala Franţei, unde s-a aflat timp de un deceniu, i-a cunoscut pe poeţii suprarealişti René Laforgue şi André Breton. Revenit în ţară în 1931, între 1935 şi 1951 se ocupă cu psihanaliza (în care s-a iniţiat la Paris şi la Londra). Placheta sa de debut, ”Furnal”, publicată în 1935, reprezintă actul de naştere al suprarealismului în Grecia, poetul născut la Brăila devenind principalul promotor al acestui curent în ţara sa. Plachetele apărute ulterior evidenţiază o detaşare de suprarealism şi adoptarea unei căi proprii, originale, în care imaginaţia şi inspiraţia se amalgamează într-un mod cu totul personal. Ediţia românească ilustrează principalele momente ale evoluţiei poetului, de la începuturile suprarealiste până la anii maturizării şi consacrării.

„Recurgând, în egală măsură, la materialul oferit de mitologia greacă şi de creştinism, Embirikos se înfăţişează ca profet al unei religii suprarealiste, ce îşi propune să concilieze contradicţiile din lume prin intermediul amorului carnal ridicat la rangul de principiu cosmic universal. Erosul nu mai apare însă singur şi biruitor ca odinioară, ci indestructibil legat de thanatos” – notează cu privire la ultima şi cea mai fertilă etapă de creaţie a poetului traducătorul Antologiei, Tudor Dinu, în studiul introductiv.

Traducătorul, conf. univ. dr. Tudor Dinu, este coordonator al Departamentului de Studii Neoelene din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti. Are la activ, în afara cărţilor şi studiilor de specialitate publicate, alte două antologii din creaţia poeţilor Yannis Ritsos (2009) şi Nikos Engonopoulos (2011), ultima aducându-i, în 2012, premiul „Rigas Velestinlis” al Societăţii Elene a Traducătorilor de Literatură.

Număr de vizualizări :1109


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro