Primul CD cu Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru va fi lansat la Sala Radio

ian. 27th, 2014 | By | Category: Eveniment

Vineri, 31 ianuarie 2014, la Sala Radio din București, de la ora 19.45, în pauza concertului de stagiune, va fi lansat primul CD cu pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru. După ce va interpreta ”Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră” de Niccolò Paganini, Gabriel Croitoru va coborî de pe scenă în foaierul central al Sălii Radio şi, împreună cu maestrul Valentin Gheorghiu, va împărtăşi publicului câteva gânduri despre realizarea albumului ”Recital Valentin Gheorghiu – Gabriel Croitoru. Beethoven, Dvořak, Enescu”.

„Întotdeauna este o plăcere să colaborez cu Valentin Gheorghiu. La repetiţii mai avem o discuţie amicală, mai povestim despre una, despre alta, dar în ceea ce priveşte muzica, cred că ne simţim foarte bine unul pe celălalt şi atunci, practic, cuvintele sunt foarte puţine şi de multe ori nu prea îşi au locul”, a declarat Gabriel Croitoru.

Albumul cuprinde înregistrări Radio România realizate în anul 2010: Sonata „Kreutzer” de Ludwig van Beethoven, Sonatina în Sol major de Antonin Dvořak, iar în final Sonata a III-a „în caracter popular românesc” de George Enescu.

„Ştiam Sonata a III-a de Enescu, pe care o puteţi asculta acum pe CD, înainte de a o cânta prima dată cu Valentin Gheorghiu. Dar când am cântat-o împreună, am realizat că are alte sensuri şi cu totul alte înţelesuri. Cred că abia atunci am început să o înţeleg cu adevărat”, a mai spus violonistul.

Din cuprinsul CD-ului nu putea lipsi o lucrare de Enescu deoarece ambii interpreţi au o relaţie specială cu marele compozitor şi muzica sa.

În anul 1936, maestrul George Enescu îl asculta pe Valentin Gheorghiu şi intervenea personal, prin scrisori adresate profesorilor Noël Gallon şi Lazare Lévy, pentru acordarea unei burse de studii la Conservatorul Naţional din Paris. În 1958, Valentin Gheorghiu câştiga, împreună cu Ştefan Gheorghiu, Premiul I la Concursul „George Enescu” pentru interpretarea Sonatei a III-a „în caracter popular românesc”, lucrare prezentă şi pe acest album.

Mulţi ani mai târziu, Gabriel Croitoru primea permisiunea să cânte pe vioara care a aparţinut marelui compozitor şi care actualmente este în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”, vioara Guarneri del Gesù, datată 1731.

Gabriel Croitoru, pe lângă cariera solistică desfăşurată în ţară şi în străinătate, se implică şi în proiecte de anvergură precum ”Duelul viorilor” şi ”Vioara lui Enescu la sate”, fiind totodată şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Albumul ”Recital Valentin Gheorghiu – Gabriel Croitoru” este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii, la preţul de 14 lei. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Detalii: www.edituracasaradio.ro

Număr de vizualizări :557


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro