Ediţie aniversară Nora Iuga – retrospectivă 83

ian. 13th, 2014 | By | Category: Eveniment

Joi, 16 ianuarie 2014, de la ora 19.00, la Andalivia Art Club (Str. 11 iunie nr. 62, Bucureşti) va avea loc o ediţie aniversară dedicată poetei, prozatoarei şi traducătoarei Nora Iuga. Cu ocazia împlinirii vârstei de 83 de ani, la 4 ianuarie 2014, scriitori şi traducători aduc un omagiu “marii doamne a poeziei româneşti”, denumire dată de presa literară din Germania. În cadrul evenimentului, Nora Iuga va susţine o lectură inedită din poezia sa. Invitaţi: Gabriela Adameşteanu, Carmen Muşat, Constantin Abăluţă, Valeriu Mircea Popa, Teodor Dună, Corina Sabău, Bianca Burţa-Cernat. Moderator: Daniel Cristea-Enache. Selecţiile muzicale ale evenimentului au fost realizate de Nora Iuga: de la chansonete la compoziții muzicale de balet pentru orchestră, de la Maria Tănase la Marlene Dietrich, de la Igor Stravinski la Frédéric Chopin. Cu această ocazie, vor fi prezentate şi fragmente din filmul documentar “Aici Nora Iuga”, în regia lui Vlad Rotaru, scenariu şi producţie: un cristian, film realizat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România. Partener al evenimentului: Editura Polirom & Cartea Românească. PR event& organizator: Andra Rotaru.


„Nora Iuga este o personalitate a literaturii române contemporane şi un om admirabil din toate punctele de vedere, căci, fără urmă de vanitate, nu-şi arogă statut de vedetă şi nu vrea să fie nici mai mult (dar nici mai puţin) decât ceea ce este: un scriitor de vocaţie, pentru care literatura şi viaţa se confundă, se nutresc reciproc.” (Adriana Bittel)

Nora Iuga este o cunoscută poetă, romancieră, eseistă şi traducătoare din limba germană. Licenţiată a Facultăţii de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din Bucureşti (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu şi George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 şi 1955, lucrează ca bibliograf la Biblioteca Centrală de stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Jurnalistă la ziarele de limbă germană “Neuer Weg” şi “Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră PEN-Club. Susţine lecturi publice în străinătate şi primeşte numeroase burse de creaţie.

La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar (www.noraiuga.wordpress.com). În 2009 a câştigat cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). De asemenea, i-au fost acordate Premiul ,,Friedrich Gundolf” de către Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, cinci premii ale Uniunii Scriitorilor în anii 1981, 1994, 1998, 2001, 2006 şi numeroase alte premii ale unor oraşe şi reviste din ţară.
A publicat de-a lungul anilor peste 20 de volume de poezie şi proză, a tradus peste 15 volume din literatura germană şi volumele ei au fost traduse în peste 10 limbi străine. Dintre volumele de poezii, menţionăm “Vina nu e a mea”, “Opinii despre durere”, “Inima ca un pumn de boxeur”, “Piaţa cerului”, “Dactilografa de noapte”, “Fetiţa cu o mie de riduri”, “Petrecere la Montrouge”, “Câinele ud e o salcie”, romane şi memorialistică, printre care “Săpunul lui Leopold Bloom”, “Lebăda cu două intrări”, “Sexagenara şi tânărul”, “Hai să furăm pepeni”, “Berlinul meu e un monolog”.

Număr de vizualizări :707


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro