Archive for ianuarie 1st, 2014

2014, anul recunoştinţei culturale

ian. 1st, 2014 | By
2014, anul recunoştinţei culturale

În primele minute ale lui 2014 am ascultat, în direct de la Catedrala Patriarhală, cuvântul de suflet şi de învăţătură al Prea Fericitului Patriarh Daniel, din care am aflat că, prin hotărârea Sfântului Sinod, anul în care tocmai am intrat este An omagial euharistic. Un an al mulţumirii sau al recunoştinţei aduse lui Dumnezeu. Vestea primită m-a entuziasmat şi a făcut ca în sufletul meu să construiesc case interioare cu apropiaţi şi prieteni care trăiesc în comuniune cu Dumnezeu, care luptă, cu mijloace subtile, sociale ori culturale, pentru tămăduirea bolilor post-postmodernităţii (consumismul, tabloidizarea aspectelor intime ale vieţii, virtualizarea relaţiilor umane, secularizarea). Visând cu ochii deschişi la o lume ce poate să se îndepărteze de gândirea devoratoare, am ajuns să imaginez un an 2014 al recunoştinţei culturale, în care, pe cont propriu, fără a fi declarat sau finanţat de o instituţie a statului, să mulţumesc unor scriitori care m-au ajutat, prin operele (unii chiar prin prieteniile lor), să mă pot transforma interior şi să-mi găsesc, astfel, un son interior.