spot_img

”Arta Sunetelor”, prima apariție în format print

Artasunetelor.ro lansează joi, 30 ianuarie 2014, primul ei volum tipărit. Lansarea cu cântec se va produce la Clubul Ţăranului (Bd. Kisseleff nr. 3, Intrarea Monetariei), de la ora 19:00. În cadrul acestui eveniment vor avea loc două concerte live susținute de George Sărluceanu (Circa Şapte, Spin) și trupa BASORELIEF. Anul trecut s-au împlinit 5 ani de existenţă a revistei Artasunetelor.ro în spaţiul virtual.


”Ceea ce a determinat apariţia revistei Arta Sunetelor a pornit tocmai de la necunoaştere, devenită instrument in mâinile Sistemului. Căci, prin necunoaştere, oamenii îşi acceptă, fără să crâcnească, condiţia de oi numai bune de muls, pot fi uşor manipulaţi şi prostiţi cu premeditare. ”Ciobanii” sunt deştepţi şi nu vor mare lucru de la oile pe două picioare: numai laptele, lâna, carnea, sufletul şi răsufletul lor, altfel zis, deplină obedienţă … Împotriva acestei stări actuale a lumii luptă revista Arta Sunetelor, scopul nostru ultim fiind Cunoaşterea, şi, prin ea, Recunoaşterea valorilor adevărate. Tot ce aşteptăm de la voi, dragi prieteni, este să învăţaţi să alegeţi singuri grâul din neghină… Făuritori neosteniţi ai universului virtual artasunetelor.ro, redactorii noştri luptă pentru triumful muzicii de valoare şi vă apără de prea multa poluare sonoră a acestor triste vremuri. Experienţa acumulată de David-ul nostru în lupta cu Goliath-ul prostului-gust ne face totuşi încrezători într-un viitor mai bun. Cei 5 ani de existenţă şi rezistenţă sunt dovada cea mai bună. În paralel cu viaţa de zi cu zi, publiciştii Artei Sunetelor au trăit pe pielea lor bucuriile şi amărăciunile calităţii de audiofil şi/sau cinefil. Muzica pe contrasens a fost de multe ori ocolită voit, fiindcă ”noi nu strivim corola de minuni a lumii” şi vrem să vă oferim informaţii pe care nu le puteţi afla în spaţiul monopolizat de mass-media românească. (Re)descoperirea unei capodopere aparţinând domeniului muzical sau cinematografic creşte numărul cititorilor căutători de frumos şi dornici să împărtăşească cu noi aceste momente de bucurie. Pe de altă parte, restricţiile impuse nouă de cei care controlează industria muzicală românească – vânzătorii de fericire promisă de marfa din rafturi sau de afişele publicitare -, precum şi motivaţiile acestora, nu ne-au împiedicat niciodată în demersul nostru. La fel cum nici greşelile majore, uneori ireparabile, ale mogulilor muzicii autohtone nu le-au stânjenit ori diminuat acestora dorinţa de câştig cu orice preţ. Puţini sunt însă cei aleşi, destinaţi, motivaţi şi recompensaţi pentru strădania şi izbânda lor. Revenind însă la partea pozitivă a show-biz-ului, trebuie spus că, uneori, forţele nevăzute din culise compun atât de bine mecanica unui show, încât aproape că ating perfecţiunea. Aceasta înseamnă respect pentru relaţia muzician-spectator, pentru presă şi pentru sine. Indiferent cum a ieşit, spectacolul Artei Sunetelor a mers mai departe, ca o dovadă că istoria se face aşa cum hotărăsc Regizorii, nu cum îşi doreşte „prostimea”… „Prostime” atât de des invocată ca fiind cea care determină modul în care unele posturi de radio sau TV, de stat ori private, îşi construiesc programele audio-video de aşa-zisă informare şi divertisment… Să nu uităm însă că: „Pe termen scurt, emisiunile proaste mutilează simţul estetic al oamenilor, iar pe termen lung dau naştere degradării” (Kjell Ola Dahl – Al patrulea…) Arta Sunetelor înseamnă pentru noi, cei care o slujim, Frumos, Adevăr, Spirit şi Suflet îngemănate.
Cartea Arta Sunetelor* are un cuprins deosebit de atractiv, cu texte de referinţă, nepublicate în spaţiul virtual: “Cine dădea muzică la toată România?” (Florin Silviu Ursulescu), “Pietre rostogolite pe islaz” (Dumitru Ungureanu), “Scurtă istorie a chitarei electrice” (Gabriel Petric), „Team of sounds” (Denis Dinulescu), “Rock sub seceră şi ciocan” (Nelu Stratone), “Crâmpeie de suflete” (Ioan Big), “Mini istoria muzicii country” (Ovidiu Moldovan), „Remember the 60’s” (Mircea Giurgiu), “Doinind pe lângă blues” şi multe altele etc,… Alături de redactorii revistei noastre, printre invitaţii acestei ediţii se numără: Radu Paraschivescu, Teodora Ionescu, Marius-Christian Burcea, Costin Grigoraş şi Emil Răducanu. Nu ne lipsesc fotografiile şi caricatura cu personalitate semnate Iulian Ignat, Gabriel Olteanu, Miluţă Flueraş şi Cristian Topan, Eduard Mattes.
Această ediţie aniversară Arta Sunetelor este dedicată, în special, creatorului de frumos, păstrătorul cuvântului, povestitorului nepereche şi prietenului regretat de toţi, Moţu Pittiş.
Pentru că …
Adevărul trece dincolo de timp!”

Radu Lupaşcu (Redactor-şef Arta Sunetelor)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508