Balcanismul universal: porţile continentale

dec. 20th, 2013 | By | Category: Cronica de cArte

Adevărata poezie e muzică, iar muzica bună e o artă a geometriei. Condiţia artei, fără doar şi poate, este legată de emoţie, dar şi de inteligenţă şi atractivitate. Frumuseţea durează datorită profunzimii, dar şi capacităţii ei de seducţie. Deci arta magică ştie să îmbine experimentul cu comercialul.

Este cam ceea ce reuşeşte Margento în volumul Nomadosofia: poem graf (Nomadosophy: A Graf Poem) (Casa de editură Max Blecher, 2012). Modest şi coral, de data aceasta, Chris Tănăsescu îşi domină narcisismul artistic pentru a compune o simfonie a altoirii, a grafului, dar nu singur, ci împreună cu o sumedenie de poeţi şi muzicieni de oriunde şi de oricând. Traducerile sunt piedestalul acestei arte, mai ales cele intersemiotice, când muzica ritmează poezia, care şi ea, la rându-i, devine imagistică.
Nomadosofia este înţelepciunea picarescă, de-a-ncălarelea pe mapamond, punctul de plecare fiind brambureala balcanică. Europa. Epitalam ţigănesc pleacă exact din Brăila şi face turul continentului. Volumul este bilingv şi conţine piese de-ale lui Chris Tănăsescu, la care se adaugă altele ale diverşilor amici poeţi ori extrase din hiturile unor muzicieni de forţă, nu de gloată.
A scrie despre Nomadosofia înseamnă automat să împleteşti şi puţină traductologie. Uvertura: Ţigan alfabet, cânt acordeon Roma este în engleză Overture: Me Gnorant Gypsy Play Accordion Rome. Poeziile ar trebui văzute în performance-ul lui Tănăsescu pentru a putea fi percepute ca spectacol românesc: “Păi am plecat de la Brăila/şi-acu’, dumnezeu cu mila//cânt şi io pă la metrău/şi-mi cresc copilaşu meu”. Ultimul distih prinde o nuanţă idiomatică în engleză; “here I play stuff in the subway/t’ make some dough and feed my kiddies”.
Margento este o trupă de muzică experimentală, dar denumirea a fost deschisă pentru a-i include pe toţi cei care trăiesc în spiritul Margento, adică libertate, cultură fără fasoane, experiment şi vitalitate intelectuală, din nou fără ipocrizii şi aserviri. Chris şi Raluca Tănăsescu au tot bătut mapamondul, iar acum practică traducerile literare fix în Canada. De aici şi magistrala stăpânire a limbii engleze. În I. Frankfurt, toamna (partitură de elegie cu sertare şi cataloage) „terasele-s calde ca para” este interpretat ca „the outdoor pubs are cool as flame”, o transpoziţie ce sfidează imposibilitatea traducerii complete. Romanţele sunt desentimentalizate, fără a-şi pierde ceva din farmec: „ah, vine toamna, m-am îndrăgostit/ah, vine toamna, să-mi dai un sărut/şi vreau şi bani de-o bere/şi-un prezervativ”. Dacă ar fi doar atât, am avea poezie inspirată, cel mult. Inspiraţia este combinată însă cu erudiţie ce are sămânţă de scandal: „Ştiri locale: Matthias Göritz, poet şi filosof, a descoperit în arhivele Vaticanului reprezentări de scene homoerotice între Faust şi Mefistofel (reprezentat ca ţigan), cei doi îmbrăţişaţi fiind în ceruri sferice asemenea androginului platonic, dar flenduri”.
Incorectitudinea politică nu se încrâncenează, ci flaşnetează toate clişeele şi personajele inutil respectate: „Stăm tolăniţi ca belferii-n cafeneaua/stairway to heaven la un ceai fierbinte, A…/proape gratis: mamă, câte cărţi,/dar cine o să le citească? Obama!”
Mişcarea pe orizontală nu decade niciodată în turism. Călătoria este o necesitate, nu o plăcere cu rol terapeutic, iar fibra românească este inaltoibilă cu alte soiuri: „Mai mişc din mâini şi din picioare, uneori,/dar sexul, ca un ac strâmb de busolă,/arată tot spre România”. Ironia demitizatoare este întemeiată pe solide cunoştinţe istorice şi etimologice: „Tatăl lui Joszef/Attila era puţin/român: complet maghiar” (IV. Bucureşti – budapest. Nicăieri mai acasă – traducere de Martin Woodside). Bine a zis cine a spus că devii mai universal cu cât eşti mai local.
Nomadosofia mai este şi o călătorie în timp, precum şi un manual de poezie cu exemplificări de peste tot şi din toate epocile. Completa acoperire a axelor sintagmatică şi paradigmatică este posibilă şi prin mixarea registrelor poetice şi prozodice cele mai diverse. Efectul este polifonic, ca la Bahtin, deşi parcă mai aproape de Bach:
„Trai neneacă, hop şi hopa,
viaţă dulce-n europa!
Da’ mă gândesc cu dor la mama nu ne-o da liber şî obama?
S-o duc mâncaţi-aş la bodega muilie-n ruj de la las veghea
Ajunsă în adâncii etăţii să prinză statua libertăţii”
Traducerea este o construită cu tehnici oblice, din nou: „Trai neneacă, hop şi hopa”, este redat ”One-two, dance, you dudes on dope!”, iar „muilie-n ruj de la las veghea” devine ”named wanky bangy in lost vegas”. Localizarea şi transpoziţiile tind să menţină inventivitatea literară, dar şi ritmul, rima, precum şi aliteraţiile. Lucru deloc facil dată fiind dispoziţia ludică şi experimentalistă a poetului.
Din Europa se migrează simili-barbian în Asia. Nunţi pentru ritmurile planetare. Prin Asia se înţelege rememorarea atrocităţilor mongoloide prin care a trecut istoria noastră din secolul trecut. Patriot cosmopolit, poetul face ce face şi e în stare să cânte despre închisorile comuniste pe ritmurile lui Randall Jarrell: „Din micul Paris, ca din vis, m-am trezit la gherlă/în burta goală, celulă a enigmei: mâine.-/cât voi trăi, cât miracol încape-ntr-o hartă/stigmă de sânge şi rahat pe zid…/Au băgat un furtun, totuşi, când m-au dat la câine” (EURO-POARTA MARGENTO. Iad flămând-România, 1948). Nu poate intra în Europa cine nu ia cunoştinţă de durerile pe care bătrânul continent şi le-a provocat sieşi ori altora. De aceea Margento propune mai multe porţi de pătrundere în Europa: Amero-poarta, Afro-Poarta şi Austro-Poarta.
Şi tot din segmentul dedicat pătrunderilor face parte şi ciclul Uverturi. Aici se fac Riffuri cu Elizabeth Bishop şi se dau ture cu motocicleta prin Saigon. Vietnamul este un punct nodal al cărţii. În viziunea lui Ly Doi din poezia Drept cine mă luaţi? Aici „toate femeile şi-au pierdut frumuseţea/şi nu mai există bărbat arătos/iar creierii le-au fost aplatizaţi şi neteziţi şi daţi cu detergent”. Poezia primeşte conotaţii politice, anarhiste: „locul acesta e-o ambuscadă pentru poezie/duşman nemilos al vieţii şi viperă veninoasă pentru omenire”. Dictatura îşi bate joc de inocenţă, veneraţie şi imaginaţie: „copiii ne-au fost atacaţi, violaţi şi-abuzaţi/mormintele strămoşilor răscolite/poezia folosită ca hârtie la budă”. La traducerea acestui text au contribuit, pe lângă Chris Tănăsescu, şi Jack J. Huynh şi Nguyen Tien Van. Cât timp a predat la Universitatea din Vietnam poetul român nu s-a zăvorât în turnul de fildeş: a coborât în stradă şi a făcut strigare poeţilor vietnamezi. În carte este reprodus şi un e-mail de la Alec Schahner în care sunt explicate anumite cuvinte din poezia lui Ly Doi. Această subtilă cunoaştere a realităţii vietnameze a permis compunerea unei Suite Saigoneze. Un fragment din aceasta, Mori şi mănânci, începe „istoricist”: „În foametea de după războiul cu americanii/oamenii au desfundat trotuarele şi-au început/să planteze acolo orez”. Corala asiatică include şi alţi poeţi vietnamezi, chinezi, un polonez, dar şi pe Emily Dickinson.
Maxima artă provine din echitabila dezvoltare a fondului şi a formei. Poeticitatea nouă se sprijină pe cea mai veche. În Margento solo (un templu de trecere prin Camogia, partea I) există un cânt [te mai adulmec oare…] ce dezvăluie exact cum fermentează miracolul. Ingambamentul stimulează umorul aliteraţiei: „De-aşa obiceiuri de beci//ni se luase, dar ne-am con/format odată cu prost//ituatele tatuate/nederanjând şi nevrând//să fie deranjate în afara/programului, la o iarbă”. Echivalarea în engleză este dinamică şi nu ratează nimic: „Such cellar mores//got us all sick and tired but we com/plied together with the pros//tit-hoots and their tattoos/not bothering anyone not wanting//to be bothered when after/hours, enjoying the pot”.
Să ne mai mirăm că un poet de asemenea calibru colaborează cu marii poeţi ai lumii, în timp ce la noi cu greu are loc pe podiumuri?

Felix NICOLAU

Număr de vizualizări :1909


One Comment to “Balcanismul universal: porţile continentale”

  1. Adina Daniela Dumitrescu spune:

    Adevărata poezie e armonie muzicală, când bine ponderată mângâind inima, când in tono forte trăgând după el efuziunile tinereşti ale dragostei, când şoptit a aducere aminte ale vechilor versuri, tonuri muzicale din moşi-strămoşi, e muzica in integrum bazată pe geometria instrumentelor bine acordate. Condiţia artei este legată de simţire, inteligenţă şi atractivitate: da. Frumuseţea ei se bazează pe profunzime, dar şi pe capacitatea de a fi în totalitate receptată. Un receptor trist culege doar firele de profunzime ale tristeţei, iar unul deznădăjduit refuză mental totul. Arta magică e cea care poate fi înţelesă, retransmisă, înfiată, revigorantă, alinătoare şi alintătoare şi se bazează ŞI PE EXPERIMENT ŞI COMERCIAL, numai că acestea formează mica măsură. Un experiment poate fi transnaţionalul, geografie pură în culegere şi îmbinare. Comercialul poate fi doar coda, nicicând uvertura. Translingualul rezistă numai prin comuniunea perfectă dintre poet, artist şi translator. …………Asta ca un apendice, în rest, mă plec în faţa domnului Felix Nicolau, cu felicitări.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro