Toţi iubim o facultate. Noi pe cea de Litere

nov. 3rd, 2013 | By | Category: Postcard

Anul 1863. Ultimul domn al românilor, aşa cum îl considera Nichita Stănescu (convingere pe care o împărtăşim deopotrivă), Alexandru Ioan Cuza, semna atunci actul de naştere a Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti. Altfel spus, prestigioasa instituţie de învăţământ superior a împlinit 150 de ani de existenţă. Nu ştim dacă populaţia României a înţeles vreodată, sau înţelege, însemnătatea unui asemenea document, în condiţiile în care această vârstă, comparativ cu alte instituţii similare din lumea civilizată, este mică. Pentru noi însă este mare. Enorm de mare.

Într-un veac şi jumătate, întunericul din oraşe, orăşele, comune şi sate, din mine, şantiere, fabrici, păduri şi case a fost luminat de creaţiile literare şi de apostolatul din educaţie ale celor care şi-au tocit coatele, generaţie după generaţie, prin amfiteatrele „Odobescu” şi „Bălcescu”. Mai mult, aceste săli de studiu, în care s-au frământat ideile fundamentale despre formarea limbii şi literaturii române, au însemnat şi însemnează locuri sfinte de întâlnire cu mari profesori, adevărate modele de viaţă şi gândire.

Nu ne place să folosim cuvinte mari, chiar şi la ocazii aniversare, însă măcar acum avem prilejul (sau dreptul) să rostim ceea ce simţim din sinceritate pură, cum rareori se întâmplă într-o viaţă de om. Sau deloc. Doar în felul acesta putem răspunde la întrebarea de ce anii de studenţie au fost cei mai frumoşi din existenţa noastră.

Despre valoarea actului de învăţătură din lăcaşul de pe strada Edgar Quinet avem un răspuns pe care ni l-a dat (şi l-am reţinut), acum trei decenii şi jumătate, regretatul Alexandru Piru: „Cine citeşte despre Eminescu din Fănică Gheorghe, nu trece examenul!”.

Nimic nu a lipsit şi nu lipseşte unui tânăr ajuns aici să studieze din pasiune: o bibliotecă în care fâşâitul şi şoapta sunt interzise de 150 de ani; cenacluri în care au fost descoperite şi promovate adevărate talente literare; cercuri lingvistice şi de teoria literaturii care au format cercetători renumiţi în ţară şi străinătate; cercuri de cunoaştere a literaturii şi înţelepciunii populare; alte cercuri pentru învăţarea mai multor limbi de pe mapamond; cafenelele literare din jurul Universităţii, în care până şi barmanii vorbesc despre paşoptişti şi Titu Maiorescu; poveşti fulgerătoare de dragoste, mărturisite şi nemărturisite, încheiate şi descheiate, rebele şi cuminţi, multe dintre ele consemnate în memorialistica scrisă şi povestită. Fără doar şi poate, lista poate continua.

În aceste zile aniversare, autorul acestor rânduri trăieşte între extaz şi agonie. Extazul vine de la fericirea eternă că am fost „elevul” Facultăţii de Litere. Agonia vine de la „fugit irreparabile tempus”.

Alexandru Calmâcu, Redactor-şef EUB

Număr de vizualizări :743


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro