Scriitorul francez Andrei Makine în România

nov. 13th, 2013 | By | Category: Eveniment

În perioada 22-24 noiembrie 2013, scriitorul Andreï Makine se va afla la Bucureşti, la invitaţia Institutului Francez din România. Makine îşi are locul său pe raftul marii literaturi universale, între Lermontov şi Nabokov, poate cu câteva volume în spatele lui Proust.” (The Atlanta Journal)

Distins cu cel mai prestigios premiu literar din Franţa, Prix Goncourt, Andreï Makine va avea mai multe întâlniri cu cititorii, cu prilejul apariţiei în limba română a romanului „O femeie iubită”, publicat de curând în colecţia Biblioteca Polirom, şi în ediţie digitală, traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu.

Astfel, vineri, 22 noiembrie, la ora 16.00, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, autorul va dialoga cu prof. dr. Dolores Toma, directorul Centrului de studii Heterotopos.

Sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 17.00, Librăria Kyralina din Bucureşti (Str. George Enescu nr 8) va găzdui un eveniment special dedicat lui Andreï Makine. Scriitorul francez le va vorbi cititorilor despre cărţile sale preferate şi va oferi autografe.

Duminică, 24 noiembrie, la ora 15.00, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, în Sala Cupola, autorul va avea un dialog cu jurnalistul Luca Niculescu, după care va răspunde întrebărilor publicului.

Născut în Siberia, dar stabilit la Paris spre sfîrşitul anilor ’80, Andreï Makine se numără astăzi printre cei mai apreciaţi scriitori francezi contemporani, fiind asimilat de ţara de adopţie imediat după succesul răsunător al romanului Testamentul francez (1995; Polirom, 2002, 2013), distins cu cele mai prestigioase premii literare din Franţa: Prix Goncourt, Prix Médicis şi Prix Goncourt des Lycéens.

„Cu un aer de puştoaică, suflă într-o buclă care îi gâdilă obrazul… În ultima vreme, observă detalii pe care nu le-ar fi luat niciodată în seamă înainte să se fi apucat să scruteze, cu atenţie maladivă, viaţa Ecaterinei. Cea pe care istoricii o numesc «Messalina rusoaică» şi care, pentru Oleg, redevine o copiliţă de altădată – o mică prinţesă germană privind cum cade zăpada peste Marea Baltică…” (Andreï Makine)

„Andreï Makine cultivă un stil elegant, deşi nu întotdeauna uşor de pătruns. Viziunea sa este pe atât de nemărginită, pe cât de bine stăpânită este proza.” (The Guardian)

La Editura Polirom au mai apărut: Crima Olgăi Arbelina (2001), Pământul şi cerul lui Jacques Dorme (2004), Femeia care aştepta (2005), Iubirea omenească (2007), Recviem pentru Est (2008), Viaţa unui bărbat necunoscut (2010) şi Cartea scurtelor iubiri eterne (2011). În 2005, scriitorul a fost recompensat cu Premiul Prinţul de Monaco pentru vasta sa carieră literară.

Număr de vizualizări :619


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro