LUMEA CA LITERATURĂ (12). “Jeune comédien” la Cannes (VI)

nov. 20th, 2013 | By | Category: Postcard

Reiau aici, după o pauză de câteva săptămâni cauzată din motive obiective, amintirile mele care nu se pot “ficţiona”, dar care – sper! – aparţin “lumii ca literatură”, adică unei realităţi ce-şi are în ea însăşi (dacă-şi are!) anumite virtuţi literare.

Mă aflu aşadar, în mai 1992, în maşina providenţialei, pentru mine, Eugenia Vodă-Lustig, care m-a lăsat în parcarea somptuosului hotel unde stătea, la 15 km. de Cannes, mi-a dat cheile “Peugeot”-ului, mi-a urat “Noapte bună!” şi-a plecat. Am umflat salteaua pneumatică ce înlocuia scaunele din spate şi, de bucurie că am şi eu unde pune capul altundeva decât pe plajă, m-am gândit să dau o raită prin împrejurimi, să iau pulsul locurilor. Am închis maşina, mi-am aprins un “Carpaţi fără filtru” şi n-am ieşit din parcare pe poarta din faţă, ci peste un gărduleţ, din lateral. Am descoperit imediat, în apropiere, o mică pizzeria, încă deschisă, la care m-am uitat cu jind. Apoi m-am întors în parcare, de data asta pe poarta din faţă, cu barieră, pe sub care m-am strecurat şi-am ajuns la maşină, am umflat salteaua, m-am dezbrăcat în fine de costum, mi-am pus o bluză de pajama şi, fericit, m-am întins, Auzisem un fel de bâzâit când am trecut pe sub barieră, dar nu i-am dat importanţă.

Cred că aţipisem de vreo cinci minute, când m-a trezit un strigăt şi un lătrat înfiorător. Am deschis ochii şi prima imagine pe care-am văzut-o a fost cea a unui câine lup uriaş aburcat peste parbriz şi hămăind de mama focului, apoi, pe geamul lateral din dreapta, un tip cu un pistol îndreptat spre mine şi strigând: “Ne bouge pas! Ne bouge pas!” Brusc, oricât eram de adormit, mi-am adus aminte de un film poliţis cu Alain Delon în care tot aşa se striga, „Ne bouge pas!”, adică „Nu mişca!” Păi cum să fi mişcat?! Eram ca paralizat şi total dezorientat. Dar dezorientarea cu siguranţă o trăia şi tipul cu pistolul îndreptat spre mine, fiindcă i se vedea asta pe faţă şi în felul cum îi tremura în mână pistolul. « Monsieur – am îngăimat eu – je suis jurnalist roumain et cette voiture apartienne à une amie… » « Quoi ?! » a făcut individul. Am repetat, dând şi numele amicei mele care stătea în hotel. Tipul a lăsat pistolul în jos, s-a mai holbat o dată la mine, a scos un talkie-walkie, a bălmăjit ceva în franceză două-trei minute, apoi şi-a pus pistolul înapoi în tocul de la şold şi s-a scărpinat în cap. Cred şi eu ! Era unul din paznicii hotelului, un tânăr angajat de curând, şi m-a văzut pe un monitor cuplat la o cameră video de supraveghere a parcării cum am intrat pe sub barieră declanşând alarma, cum m-am dus la maşină (o maşină românească, de furat !), cum am intrat în ea şi n-am mai ieşit. Şi-o fi zis omul că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap, prinde un hoţ la trei zile după angajare, dar apoi s-a trezit cu un hoţ în pijama care dormea dus în maşina pe care trebuia s-o fure.

Număr de vizualizări :790


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro