”Dan Puican. Radioul este viața mea”

nov. 25th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, Annie Muscă a lansat, a doua oară, volumul ”Dan Puican. Radioul este viața mea”, apărut la editura Adevărul.


„Născut la începutul anilor ’30 la Oltenița, târg pitoresc cu istorie bogată și vad de trecere peste Dunăre, Dan Puican reușește prin studiu și perseverență să devină unul dintre cei mai importanți regizori de teatru radiofonic din istoria Radioului românesc.
Se mândrește că face parte din „Promoția de Aur” a Teatrului Românesc, amintindu-și cum, pe vremea studenției la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, nu-i scăpa nici un spectacol în care își urmărea cu interes maeștrii.
Debutează în 1956 ca actor pe scena Teatrului din Baia Mare și, la puțin timp, îl găsim la Brașov, la Teatrul de Stat, unde va interpreta roluri memorabile de-a lungul celor șapte ani.
Din 1963, timp de jumătate de secol, Dan Puican a dirijat celebre voci la microfon. A montat peste 1000 de piese de teatru și scenarii radiofonice, a pus în undă seriale radiofonice, a realizat sute de emisii de varietăți și nenumărate spectacole de poezie. A lucrat cu toată pleiada de actori români, toți unul și unul, iar întâlnirile cu ei i-au fost benefice pentru viață și carieră.”
Annie Muscă

„Epoca de aur a teatrului radiofonic își datorează strălucirea și gloria minunatului Dan Puican, a cărui viață s-a confundat, timp de o jumătate de secol, cu destinul instituției pe care a slujit-o cu fidelitate și credință.
De neuitat au rămas întrunirile noastre aproape zilnice, când ne strângeam cu toții în primele ore ale dimineții în studiourile care deveniseră casa noastră matinală. Dan sosea întotdeauna primul, ne întâmpina cu zâmbetul pe buze, veghea asupra noastră cu grijă paternă, îndemna prin exemplul inconfundabilei sale bune dispoziții la atmosfera destinsă și cordială din jur și, prin mijloace numai de el știute, dădea naștere unor extraordinare piese de teatru radiofonic.
Pentru aceasta și pentru multe altele, îl iubesc și îl prețuiesc pe acest adevărat monstru sacru al Radiodifuziunii Române.”
Radu Beligan

Număr de vizualizări :887


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro