Vineri, 18 octombrie 2013, ora 12:00, la sediul Filialei USR Cluj va avea loc o lansare de carte-dezbatere cu prilejul apariției volumului „Plantele în mituri și legende”, de Theodor Echim, Editura Eikon, 2013. Participă: Irina Petraș, președinte Filiala Cluj a USR, prof. univ. dr. Ștefan Borbély, Doru Pamfil, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Evenimentul se va încheia cu un moment muzical tradițional susținut de Teodora și Lenuța Purja și cântărețul din frunză Nucu Pandrea.
„Nașterea misterelor este, după părerea majorității oamenilor de știință, mitologic și ritual legată de agricultură.
Dintotdeauna oamenii au fost preocupați de rolul plantelor în viața lor și și‑au făcut gânduri despre această temă. Tradițiile lumii vechi, dar și cele ale Orientului, Americii și cele din Oceania sau India poartă în ele dovezi despre gândirea și comportamentul oamenilor și despre rolul diferitor plante în agitata lor viață emoțională.
Plantele ne spun ceva despre zeii omenirii, iar aceștia ne spun ceva despre plantele care i‑au fost importante omului în cursul vremii și al devenirii sale.
Arborii, florile și fructele, ca de altfel și animalele, au fost și sunt încă importante simboluri pentru om.
Zeița frumuseții – Afrodita – a fost pusă în legătură cu cea mai frumoasă floare, cu trandafirul. Trandafirul ne spune multe despre sine însuși, dar Afrodita ne mai spune ceva în plus despre această regină a florilor, ceva ce floarea singură nu ne poate spune.
Adonis, ca și Persefona, personifică dezvoltarea ciclică a vegetației. Aion – strămoșul originar babilonian al omului – ar fi descoperit fructele comestibile și meseria de pomicultor, și de aceea a fost pe bună dreptate idolatrizat de către Fenicieni.
Și dacă ne gândim că tracii – strămoșii noștri politeiști – îi aveau ca zeități, între alții, pe Hera, Artemis, Apollo, Ares, Armonia, Demetra, Diana, Dionis, Eros, Esculap, Hermes, Orfeu, Narcis, Pan, Saturn, Uranos, Venus, considerați azi ca exclusiv zeități grecești, miturile plantelor sunt pentru români și mai interesante.
În mitologia vedică există un pom ceresc pururea înfloritor – Parijata –, iar în credința hindusă, un pom al lui Buddha – arborele Pepul, care face legătura între cer și pământ. Tija florală a florii de lotus indian este, după această credință, axa lumii. Toate trei fac legătura cu cerul.
În mituri, plantele alimentare sunt sfinte deoarece ele ar fi apărut, peste tot în lume, „născute din corpul unei zeități”. Omul se hrănește astfel, în ultimă instanță, din corpul acelei ființe sfinte. Aceasta o dovedesc miturile indienilor americani și miturile Seramului din Noua Guinee.
Mai multe amănunte ne vor livra poveştile diferitelor plante din această carte care nu se adresează doar cunoscătorilor, ci tuturor persoanelor interesate de plante, de cultura și civilizația omului.
Cititorul va descoperi aspecte curioase, uneori uimitoare, fabuloase, distractive și practice, totdeauna serioase și pline de învățături despre o serie întreagă de plante mai mult sau mai puțin cunoscute lui. Și totuși, „nimic nu este nou sub soare”, spre a‑l cita pe Solomon.
Scopul acestei cărți este acela de a face o prezentare ordonată și concentrată a informației din miturile și legendele cu și despre plante într‑o formă rezumativă și într‑un limbaj inteligibil pentru fiecare. Informațiile sunt ușor accesibile, ponderat comentate pentru generația actuală.
Iubitorii de plante și de cultură, ca și specialiștii și spiritele curioase își pot împlini cu această carte plăcerea unei lecturi informative, interesante și reconfortante.” – Dr. Theodor Echim, fost cercetător principal la Institutul de Cercetări pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra, şef de secție Legumicultură şi profesor de specialitate la Stațiunea de Studii şi Cercetări Horticole Kassel şi Consilier al Administrației Agricole a Landului Hessa, Germania.
Eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.