“Iubire şi neiubire de teatru” de George Banu

Sep 30th, 2013 | By admin | Category: Agenda de carte

Vineri, 4 octombrie 2013, ora 13:30, în Foaierul Teatrului Naţional Cluj-Napoca, va avea loc lansarea volumului “Iubire şi neiubire de teatru” de George Banu, colecţia”Ego-grafii”, traducere de Ileana Littera, Editura Polirom. La eveniment va fi prezentată şi ediţia în limba maghiară a volumului, “Szeretni és nem szeretni a színházat”, publicată la Editura Koinonia. Ediţia originală a volumului a apărut la Actes Sud, Fraţa, în anul 2011. Participă, alături de autor: Laurent Gaudé, Silviu Lupescu şi András Visky.

Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului “Întâlnirile internaţional de la Cluj”, ediţia a III-a, 3-6 octombrie 2013, organizat de Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

“Îi putem prefera pe Mozart lui Bach şi pe Dostoievski lui Tolstoi, dar nimeni nu va îndrăzni să respingă muzica sau literatura. În schimb, numeroşi sunt cei care, creatori sau spectatori, se afirmă ca fiind refractari la teatru sau, dimpotrivă, se prezintă ca partizani pasionaţi ai acestuia. Pornind de la texte, mărturii şi multiple experienţe scenice, George Banu confirmă sfâşierea insolubilă între iubirea şi neiubirea de teatru. Denunţând iluziile şi revelând opţiunile, vechi sau recente, înşelătoriile sau adevărurile, autorul se confruntă cu marile întrebări ale teatrului: cum să alegi între imaginarea şi încarnarea vieţii? Ce alegi? Poţi să alegi?

O carte a interogaţiilor esenţiale, semnată de un autor care s-a luptat zilnic cu încrederea şi neîncrederea în teatru. Destin personal, destin al unei arte. O antologie concentrată de texte istorice îi permite cititorului să exploreze datele procesului intentat teatrului din Antichitate până azi.” (editorii)

George Banu (n. 22 iunie 1943) este eseist şi profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste Travail théâtral şi a fost redactor-şef al revistei Arta teatrului (1981-1988), publicată de Théâtre National Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. Director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991-2000. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. Conduce revista Alternatives théâtrales şi coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes-Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. A predat în Statele Unite, Canada, China şi a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii. Este membru de onoare al Academiei Române.

Responsabil (alături de Mihaela Tonitza-Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colectiveTeatrul de artă, o tradiţie modernăRepetiţiile şi teatrul reînnoitDe la vorbă la cîntec. Recent i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului, avîndu-i ca autori, printre alţii, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Şerban, Ariane Mnouchkine şi Radu Penciulescu.

Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi. În limba română a publicat lucrările: Teatrul memorieiRoşu şi aurActorul pe calea fără de urmăLivada de vişini, teatrul nostruTrilogia îndepărtării (Odihna, Noaptea, Uitarea)Ultimul sfert de secol teatral,Shakespeare, lumea-i un teatruReformele teatrului în secolul reînnoirii. De asemenea, în ultimii ani i-au apărut două cărţi dedicate relaţiei dintre teatru şi pictură: Spatele omului şi Cortina sau fisura lumii.

De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005) şi Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007).

De acelaşi autor, la Editura Cartea Românească a apărut: Trilogia îndepărtării (Odihna, Noaptea, Uitarea) (2010)
vizualizari: 743


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro