Întru iubire pentru cititor: Menuț Maximinian

sept. 9th, 2013 | By | Category: Cronica de carte

Am în față un volum de poezii (Muchia malului, de Menuț Maximinian, Editura Tipo Modova, 2013). Autor contemporan. Îmi pun întrebarea dacă, astăzi, citim autorii contemporani sau preferăm clasicii. Problema lecturii clasicilor!? De multă vreme, clasicii „sunt destinați rafturilor de bibliotecă, studiului academic, îmbălsămărilor comemorative”, cum declara categoric criticul literar Lucian Raicu, într-o „scrisoare de la Paris” (Gustul clasicilor, Editura Cartea Românească, 2010, p. 41-43). În motivarea sa, Lucian Raicu ajunge la concluzia că „vulgaritatea și imoralitatea  au devenit de altfel atât de intense, de arogante, încât un tânăr cu spirit treaz (trezit) se va arunca, măcar pentru a respira, asupra nu importă cărei cărți din trecut.” Pentru același scop, tânărul „cu spirit treaz” se poate „arunca” și asupra cărții scrise în prezent. Este citit un autor contemporan? Opera sa este percepută ca o valoare? Este percepută ca un mod de a ieși din cotidian pentru „a respira” frumuseți? Te regăsești, ca cititor, în paginile ei?

Mi-am pus asemenea întrebări, având în față volumul de poezii Muchia malului, semnat de Menuț Maximinian, din colecția „Opera omnia – poezie contemporană”, Editura Tipo Modova, Iași, 2013. De la început, pentru un volum de poezii, impune numărul de pagini – peste 200. Sumarul? Cuprinde două mari secvențe: Muchia malului, cu patru cicluri: Cruci plutitoare – gânduri; Clik – ipostaze; Trenul cu flori – nostalgii; Apusul luminii – răzlețe. A doua secvență, Noduri în haos, cuprinde ciclurile: Pe o geană de nemurire – poezii patriotice; Casa luminii – cotidiene; În zori de viață – rustice; Pragul pădurii – natura; În munții zăpezilor – anotimpuri; Răstignit pe cuvinte – religioase. Toate titlurile sunt semnificative, bogate în frumuseți. Subtitlurile trimit direct la temă.

De la primele pagini, ne-a bucurat lectura poeziilor lui Menuț Maximinian, poezii ce atestă un extraordinar plin sufletesc, o bogăție a spiritului rar întâlnite. Oricine va deschide volumul și va citi o poezie va fi curios să citească alta și alta. De unde această fascinație? În primul rând, se citesc ușor. Te captivează lectura lor. Frumusețea versurilor te transpune în spații spirituale diverse.

Având în vedere numărul mare de poezii din acest volum „Opera omnia” este cât se poate de firesc să existe o multitudine de teme pe care nu ne propunem să le identificăm acum. Totuși … Cum să nu-ți cuprindă sufletul o interogație de crez artistic ce relevă frământările creatorului de poezie? „Dacă lacrimile m-au părăsit,/ Cu ce fiori voi simți viața/ În mâinile întinse ale poeziei?” (Lacrimi). Osteneala celui truditor întru poezie o găsim simplu într-o constatare: „Va fi tot mai lungă/ Cărarea versului” (Primăvara).

Tema iubirii este prezentă în poeziile tuturor ciclurilor sub diverse aspecte. Dragostea împlinită: „Ești/ Icoana mea;/ Pe cer./ Când mă uit la Carul Mare,/ Văd chipul tău luminat.// Fără tine,/ Chipul ar păli,/ Trupul s-ar înțeleni,/ Pierzându-se …/ Casa mea/ E făcută după cuibul visurilor tale …” (Tu și eu). Eul poetic simte prezența sau absența sentimentului iubirii, transmițând starea respectivă prin imagini artistice pline de profunzime: „Când iubești / Ești rudă cu Dumnezeu./ Cobori în adânc de suflet,/ Până la rădăcini” (Flori de mac); „Când sunt nefericit fac lucruri mari,/ Suferința are și ea voluptățile ei,/ Iubirea e o cârjă, un paravan,/ Iar eu o savurez până la lacrimi” (Un gram de iubire). Sentimentul singurătății – prezent ca un laitmotiv, în volum – provocat de lipsa iubirii și vinovăția eului, duce la deznădejde, chiar disperare: „Toamna asta/ Mi-am vândut dragostea./ Am dat-o pe o speranță deșartă.// În sufletul meu / Se înghesuie sentimente sumbre./ Îmi umplu deznădejdea / Cu fumuri de țigară” (Noduri în haos). „Iubirea asta/ E o stare de îndrăgosteală / În care inima / O ia pe căi pierdute” (Da).

Singurătatea devine o obsesie, constituind o problemă centrală a frământărilor eului liric: „Mi-am licitat iubirea pe scena singurătății / (…) / Sunt un om melancolic. Și totuși…/ Nu știu să spun „Te iubesc!” (Și totuși). „Poza asta nu știu când am făcut-o,/ E chipul nostru,/ Dar sufletul unde a rămas?” (Clik). Preocuparea pentru ceea ce va rămâne dincolo de iubire este una dintre îngrijorările eului liric: „Alege o fotografie,/ Care vrei tu, și vei vedea / Că noi suntem aici, iar chipul e acolo, / Ce e mai important:/ Momentul sau amintirea?” (Clik). Alta, nostalgia, regretul pentru ceea ce ar fi putut fi: „Te-am așteptat / Să fii nemurire” (Ana), sau renunțarea: „Îi spun că eu singur / Îmi sunt de ajuns” (Singurătate).

Fapte obișnuite, tabieturi trimit la ritmul banal al vieții cotidiene, dar sunt semnificativ prezentate în poezii cu o anumită delicatețe și frumusețe artistică: „Sorbim cafeaua de dimineaţă,/ Eu pe canapea, lecturând cartea cu statui,/ Ea lângă geam, ca să fie mai aproape de flori. // Ne bem cafeaua, zi de zi,/ Cu florile şi cartea,/ Cu parfum de litere.// Zi de zi, dimineţi la rând, / Cafeaua curge prin vene,/ Şi prin clorofila muşcatelor” (Cafeaua). Poezii precum Balerina bibelou te umplu de melancolie, amintindu-ți de bibelourile păstrate cu sfințenie de bunica, însă arta poetului Menuț Maximinian de a transmite sentimente puternice, printr-o evocare a unui bibelou, este extraordinară: „Printre cărţi e casa ei. / De 20 de ani stă pe aceeaşi poliţă./ Când se plictiseşte îi trage cu ochiul lui Eminescu/ Sau lui Coşbuc,/ Sau la alţii din Biblioteca pentru toţi.// E o balerină nobilă,/ Din porţelan fin sau sidef cu irizaţii albăstrui”.

Mult impresionează versurile poetului cu referire sau despre lumea satului, pentru care considerăm că are o adevărată predilecție. Putem exemplifica prin o serie de poezii, dar ne oprim la Frunze de nuc, Căldarea, Mărul, În joc, Revedere, La hribe, Tămăduitoarea, Sub Țibleș. Elogiul și respectul față de această lume rustică – lumea satului în dezagregare – se simte în fiecare vers. Uneori este prezentă nostalgia pentru ceea ce a fost: „Faceţi loc / În rândul din faţă! / Vin bătrânii mei, / Simpli şi tăcuţi. // Chipul lor e brăzdat de sunetul anilor. / Hainele lor sunt din fân şi mere./ Ochii lor au intrat în nesfârşire.// Îi aştept ca pe sfinţi.// Sunt calea spre amintiri./ Ei, cei ai satului din ilustrată!” (Satul din ilustrată).

Ironia, de multe ori, amară este prezentă în multe din versurile lui Menuț. Poate, se regăsește mai mult în versurile din ciclul subintitulat „Rustice”, spre exemplu: „Feciorii ăștia în blugi nu mai merg în armată. / Le apără patria străinii” (Roțile).

Ciclul Răstignit pe cuvinte, cu subtitlul Religioase, cuprinde poezii cu trimiteri la Cartea Sfântă dar cu multiple referiri la creștinii de pe meleagurile românești. Exemplificăm prin titlurile: Minunea („La Nicula veacurile devin veșnicie”), Un loc, Crucea, Rânduieli, Oile Raiului, Lacrima Lui, Aici, acolo, Abia atunci, Mască. Eul liric se transpune în creștinul învăluit de păcate, chiar dacă este creator întru poezie: „Iartă, Părinte, păcatul,/ Rămân în faza mocirlei,/ Cu sufletul sugrumat! // Dacă biblioteca ar fi o cruce,/ M-aş răstigni în cuvinte,/ Aş sta nopţile între cărţi,/ Să le fac zile întru silabe.//  Clopotele bat, / Mă cheamă prin vifor spre mânuire. / Iar eu, netrebnicul, / Nu am puterea să mă ridic.” (Părintele). Finalul poeziei citate dezvăluie zbuciumul sufletesc, când luptă credința cu îndoială: „Doamne, dacă aş şti că suferinţa-i un dar, / Aş răbda săbiile ticăloase, / Aş pune mâna pe stele, / Te-aş urma în cerul de sfinţi.” Urmând după stări sufletești patetice de o mare încărcătură spirituală evidențiate în versurile menționate, poezia Sufletul Pasăre descoperă un eu poetic liniștit, plin de credință: „În Lumina Lumii, sus, tot mai sus,/ Îşi deschide aripile, mari cât Cerul./ Zborul lent desenează flori de măr./ Sufletul om este în siguranţă.// Pasărea duce sufletul la Rai,/ Până la a doua Venire. / Pe stâlpul credinţei,/ Se înalţă iertările.// Pe o aripă e speranţa, / Pe alta e iubirea./ La mijloc de trup o inimă,/ Care bate pentru El.” și de siguranță: „Fiecare fir are rostul lui. / În fiecare floare e Dumnezeu” (Tămăduitoarea).

N-am intenționat să ne oprim asupra unor conexiuni între poezia lui Menuț Maximinian și poezia clasică și contemporană românească. Desigur acestea există și în mod sigur se vor realiza.

Ca un adevărat op care adună laolaltă „opera omnia”, în finalul volumului, editorul a găsit de cuvință să dovedească universalitatea poetului Menuț Maximinian, prin traducerile unor poezii semnificative în limbile engleză, franceză și spaniolă. Considerăm că este un fapt demn de evidențiat.

Am aflat cu mărturisită bucurie că producția de poezie în România este mereu în creștere. Am spus bine „producția”, având în vedere cantitatea. În ceea ce privește „creșterea poeziei românești”, adică acea calitate indispensabilă valorii, ar fi mult de comentat. Mai bine să ne raportăm la vorbele lui M. Eminescu: „Ideea valorii este foarte relativă, căci fiecare o măsoară după interesul său”. Interpretăm, aici, „interesul” prin subiectivitatea și puterea de înțelegere a lectorului. Toată-n tot, poezia lui Menuț Maximinian dezvăluie, prin frumusețea mesajului și prin imaginile inedite, iubirea pentru semenul său, cititorul. Este o carte importantă a poeziei române, ocupând un loc de frunte în lirica contemporană românească. Fără a ne mai încumeta la vreo încadrare, revenim la spusele criticului literar Lucian Raicu, care se întreabă, în același studiu menționat: „N-a spus Dali că, în comparație cu opera unui Velasquez, a sa nu valorează mare lucru și că numai pe contemporani, în frunte cu Picasso, izbutește, de departe, să-i întreacă?

Fii fericit, Menuț Maximinian! Prin versurile tale ai reușit să-i întreci pe foarte mulți dintre contemporanii tăi, confrați întru poezie. Opera ta este percepută ca un mod de a ieși din cotidian, pentru „a respira” frumuseți? Succes! Timpul este de partea ta.

Luminița CORNEA

Număr de vizualizări :925


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro