Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a 23-a

sept. 11th, 2013 | By | Category: Eveniment

În perioada 25 octombrie-3 noiembrie 2013, la Bucureşti se va desfăşura cea de a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB.

“Dedicată, anul acesta, Artei actorului, secţiunea Focus va încerca să lumineze din diferite unghiuri remarcabila personalitate a interpretei MARIANA MIHUŢ. O vor avea ca protagonistă nu mai puţin de patru spectacole, dintre care trei au învins cu brio timpul: Căsătoria de Nikolai Vasilievici Gogol şi Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, ambele în regia lui Yuri Kordonsky, şi Lear(a) de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban – toate la Teatrul „Bulandra”. Cel de-al patrulea, Conul Leonida faţă cu reacţiunea de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera în stagiunea trecută la Teatrul Naţional Bucureşti, instituţie care a obţinut, şi datorită acestei montări, Premiul de Excelenţă la Gala UNITER din primăvară. „ (organizatorii)

Mariana Mihuţ a debutat în 1963, pe scena Studioului Casandra, în Cum vă place de Shakespeare, spectacol ce anunţa marile succese de mai târziu, zecile de roluri în teatru şi film, la radio şi în televiziune. Amestec de forţă şi fragilitate, de duritate şi gingăşie, Mariana Mihuţ deţine numărul-record de cinci premii UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Popova în Comedii, comedii… de A.P. Cehov (1993), Halie în Copilul îngropat de Sam Shepard (1997), Inna Rasadina în Sorry de Aleksandr Galin (2005), rolul titular din Lear de William Shakespere (2009) şi Bunica din Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev (2012), personaje interpretate pe scena Teatrului Odeon, respectiv a Teatrului „Bulandra”, unde şi-a petrecut cea mai mare parte din carieră. Acestora li se adaugă un Premiu de Excelenţă obţinut, împreună cu Ileana Stana Ionescu şi regretata Leopoldina Bălănuţă, pentru explozivul trio din O batistă în Dunăre (Teatrul Naţional Bucureşti, 1998).

Număr de vizualizări :690


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro