Caietul „Dantele şi broderii”, lansat la MNŢR

sept. 25th, 2013 | By | Category: Eveniment

Joi, 26 septembrie 2013, ora 17.30, la Sala Foaier – Muzeul Național al Țăranului Român (Bucureşti), va avea loc lansarea caietului “Dantele şi broderii”. În deschidere, improvizaţie sonoră: Călin Torsan, Mihai Balabaş.

“Dantele şi broderii” este al doilea caiet, după „Cusături/ ţesături” pe care MNŢR îl editează în cadrul seriei de experimente vizuale iniţiate în 2009, care valorifică obiectul aflat în patrimoniul muzeului, obiectul de colecţie privată, obiectul anonim şi umil, obiectul de acasă pe care proprietarul îl investeşte cu valoare şi îl transformă în obiect demn de a fi muzeificat.

Exerciţii de arheologie subiectivă, atât cusăturile / ţesăturile, cât şi lumea delicată a dantelelor şi broderiilor redescoperă un instrumentar de materii şi semne care reconstruiesc fragmentar lumea meşteşugurilor amintite şi reconstituie unele contexte: elemente de scenografie ale spaţiului ţărănesc şi urban. Folosirea unor medii diverse: fotografie document, xerox, desen, text în dialog cu obiectele din patrimoniu MNŢR şi colecţii particulare, fac din caietele exporimentelor posibile instrumente de lucru pentru cei care continuă să exploreze lumea ţărănească şi devin o pledoarie pentru frumuseţea obiectului ţărănesc.

„Gestul coaserii însemnează teritoriul. El poate să devină grădină din mărgele mici şi paiete, broderie sinuoasă şi discretă, ţesătură dulce şi moale, poezie nescrisă sau, dimpotrivă, slogan postmodern. Nu te apuci de cusut dacă n-ai gânduri de mestecat, aşezat, izgonit sau desfăcut ca să treacă timpul cu folos. Între mit şi realitate ochiul ţesut începe să construiască povestea şi vă aşteaptă să vă re-aşezaţi în faţa ţesăturilor / cusăturilor ca atunci când te chinui să descifrezi scrisul necunoscut al unor manuscrise şi renunţi în faţa frumuseţii semnului.” – Lila Passima

Număr de vizualizări :546


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro