Archive for septembrie 30th, 2013

Colecția „Antologiile Tracus Arte”, prezentată la Sala Dalles din Bucureşti

sept. 30th, 2013 | By
Colecția „Antologiile Tracus Arte”, prezentată la Sala Dalles din Bucureşti

Miercuri, 2 octombrie 2013, ora 17:00, în cadrul expoziției „Mircia Dumitrescu, Horia Mureșian şi Eugen Suciu în DIALOG la Sala Dalles” Editura Tracus Arte va prezenta colecția „Antologiile Tracus Arte” și alte câteva volume de poezie apărute la Editura Tracus Arte.



„Iubire şi neiubire de teatru” de George Banu

sept. 30th, 2013 | By

Vineri, 4 octombrie 2013, ora 13:30, în Foaierul Teatrului Naţional Cluj-Napoca, va avea loc lansarea volumului „Iubire şi neiubire de teatru” de George Banu, colecţia”Ego-grafii”, traducere de Ileana Littera, Editura Polirom. La eveniment va fi prezentată şi ediţia în limba maghiară a volumului, „Szeretni és nem szeretni a színházat”, publicată la Editura Koinonia.



“Între femei” de Adrian Sângeorzan

sept. 30th, 2013 | By
“Între femei” de Adrian Sângeorzan

Marţi, 1 octombrie 2013, ora 17.00, la Librăria Mihail Sadoveanu (Bulevardul Gen. Gheorghe Magheru 6-8, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Între femei” de Adrian Sângeorzan, Curtea Veche Publishing. „Volumul este un excelent jurnal al experienţelor (nu numai) medicale prin care a trecut Adrian Sângeorzan ca medic ginecolog atât în România, cât şi-n Statele Unite — unde a emigrat după 1990, la o vârstă la care şansele de a profesa acolo erau minime. A reuşit datorită unei tenacităţi ieşite din comun, iar acum este perfect integrat şi apreciat ca medic într-un mare spital din New York. Scrie când apucă, între două operaţii, în gardă, şi, ceea ce este remarcabil, nu se vede efortul, nu se zăreşte nicio cusătură, totul curge firesc, într-un ritm foarte alert. Deşi jurnal, volumul are tensiunea şi fraza unor povestiri care descriu naşterea din unghiuri multiple. Nu clinic, sau şi clinic — însă cu detalii ce pot fi înţelese de cititorul obişnuit —, ci literar. Fie­care capitol este o nouă — şi inedită — experienţă profesională, sub semnul unui umanism aproape palpabil. De la scene tari, unele cu mafioţi, parcă desprinse din filme, până la descrierea unor intervenţii dificile sau portretizarea colegilor şi a pacientelor, autorul nu te lasă să te opreşti din citit: semn că avem de-a face nu doar cu un ginecolog care-şi descrie practica, ci mai ales cu un foarte bun scriitor care ştie să privească lumea.” – Răzvan Petrescu



“Negru şi Roşu” de Ioan T. Morar

sept. 30th, 2013 | By
“Negru şi Roşu” de Ioan T. Morar

Luni, 7 octombrie 2013, ora 18:00, la Librăria Bastilia (Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Negru şi Roşu” de Ioan T. Morar, Editura Polirom. Invitaţi: Dan C. Mihăilescu şi Mircea Mihăieş.



“Încăperi ferecate” de Care Santos

sept. 30th, 2013 | By
“Încăperi ferecate” de Care Santos

Marţi, 1 octombrie 2013, ora 19:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Încăperi ferecate” de Care Santos, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Humanitas Fiction. Invitaţi: Marin Mălaicu-Hondrari, Tania Radu, Elisabeta Lăsconi, Virginia Costeschi. Moderator: Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.



Scriitorul Mihail Șișkin, în România

sept. 30th, 2013 | By
Scriitorul Mihail Șișkin, în România

Vineri, 4 octombrie 2013, ora 18:30, la Galeriile Artmark (Palatul Cesianu-Racoviță, Strada C.A. Rosetti, nr. 5, etaj I) scriitorul Mihail Șișkin, considerat cel mai mare autor rus al momentului și cel mai important candidat rus la Premiul Nobel pentru literatură, se va întâlni cu publicul din București. Acesta îşi va lansa volumul “Părul Venerei”, traducere de Antoaneta Olteanu, Curtea Veche Publishing.



„Lunetistul” de Marin Mălaicu-Hondrari

sept. 30th, 2013 | By
„Lunetistul” de Marin Mălaicu-Hondrari

Joi, 3 octombrie 2013, ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti), va avea loc lansarea romanului „Lunetistul” de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Polirom. Invitaţi: Laura Albulescu şi Radu Paraschivescu.



Bienala Internaţională de Pictură, Sculptură, Grafică “meeting point – arad biennial 2013”, ediţia a IV-a

sept. 30th, 2013 | By

Participarea la bienală vizează exclusiv artişti profesionişti, consacraţi sau tineri, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior artistic. În cadrul evenimentului se vor acorda următoarele premii: Marele premiu Constantin Brâncuşi; Premiul pentru pictură Sever Frenţiu; Premiul pentru sculptură Ovidiu Maitec; Premiul pentru grafică Eugen Popa. Se vor acorda şi Premiile Uniunii Artiştilor Plastici din România: Premiul U.A.P.România pentru pictură; Premiul U.A.P.România pentru sculptură; Premiul U.A.P. România pentru grafică.



“ASCULTĂ VOCEA “ la Radio România

sept. 30th, 2013 | By
“ASCULTĂ VOCEA “ la Radio România

RADIO ROMANIA 85 – “ASCULTĂ VOCEA “ este un proiect Radio România Cultural iniţiat şi coordonat de Anca Mateescu, ce va putea fi auzit între 1 octombrie şi 30 noiembrie 2013 pe toate frecvenţele posturilor Radio România în ţară şi la Chişinău, dar şi pe frecvenţele Radio România Internaţional, on air dar şi on line pe www.radioromaniacultural.ro.



Fondul “Daniela şi Ion Tomescu” la Biblioteca Municipală „C. I. Istrati” din Câmpina

sept. 30th, 2013 | By
Fondul “Daniela şi Ion Tomescu” la Biblioteca Municipală „C. I. Istrati” din Câmpina

„Zilele Bibliotecii”, care s-au desfăşurat în perioada19 – 20 septembrie 2013 la Câmpina, au constituit prilejul ca, pe lângă lansările de cărţi şi recitalurile de poezie, să se constituie aici „Fondul Daniela şi Ion Tomescu”. Din iniţiativa domnului Ion Tomescu, directorul Editurii Fundaţiei Culturale Libra, preşedinte de onoare al APLER, şi în memoria soţiei sale prea grabnic dispărute, editoarea Daniela Tomescu, a fost făcută o primă donaţie constituită din volume ale editurii şi colecţia revistei „Manuscriptum”, editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române din 1970. Fondul va fi completat în continuare, alte titluri din biblioteca familiei Tomescu ajungând în patrimoniul de peste 80 de mii de volume al Bibliotecii din Câmpina. Comunitatea de cititori de toate vârstele a bibliotecii este recunoscătoare pentru darul oferit cu atâta generozitate.” – Florin Dochia