Vineri, 27 septembrie 2013, ora 18:00, în cadrul festivalului Strada de C`Arte (20-28 septembrie 2013, Bucureşti), în Foaierul de lectură va avea loc evenimentul “Poezie la prima vedere”, invitate Liliana Popescu şi Amelia Stănescu. De la ora 19:00, în cadrul evenimentului “Cele mai frumoase poezii” sunt invitaţi Pavel Şuşară, Daniel Bănulescu, Cosmin Perţa.
“Poezie la prima vedere”: Liliana Popescu, Amelia Stănescu
Elena Liliana Popescu (n. 20 iulie 1948, Turnu Măgurele, jud. Teleorman). Poet, eseist, traducător, editor. Doctor în matematici (1981). Profesor universitar, Departamentul de Informatică, Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea din Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti, secţia de Poezie. A publicat peste 30 de volume de poezie şi traduceri din scriitori clasici şi contemporani. Volume cuprinzând poezii ale sale, în antologii personale sau în colaborare, s-au publicat în Argentina, Brazilia, Mexic, Spania, SUA, Pakistan, Taiwan, Turcia. Antologii poetice i-au apărut în reviste literare din ţară şi din străinătate (Argentina, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Cuba, El Salvador, Estonia, Germania, Mexic, Nicaragua, Puerto Rico, Serbia, Spania, SUA, Taiwan, Turcia, Ungaria, Uruguay). A înfiinţat Asociaţia Literară „Ţie” şi editura „Pelerin” editând mai multe volume de poezie şi traduceri din spaniolă, franceză, engleză şi portugheză. Pentru activitatea sa literară a primit Diploma specială a Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin, Serbia, 1997; Premiul I la Festivalul de Poezie “Novalis”, de la Munchen, 1998; Menţiune la X Certamen de Poesia “Leonardo Cercos”, Palma de Mallorca (Spania, 2007); Diploma de reconocimiento y merito, acordată de Ambasada Spaniei din Bucureşti (2011). Pagina Web: http://www.elena-liliana-popescu.ro/
Amelia Stănescu s-a născut la 22 iunie 1974, la Constanţa. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din iunie 2000. Volume de poezie publicate: Căutători de cuvinte, Editura Muntenia, Constanţa, 1993; ISBN 973-95994-8-6; 96 pg.; Doar mie mi-e frică, Editura Leda&Muntenia, Constanţa, 1999; ISBN 973-98804-6-0 ISBN 973-9286-35-6; 80 pg.; Versuri/Gedichte, ediţie bilingvă, română-germană, Editura Radu Bărbulescu, Munchen, 1999; ISBN 3-930672-53-7; Poeme/Poemi, ediţie bilingvă română-italiană, Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2001; ISBN 973-8227-28-3; 66 pg.; Exaltata juxta aquas, ediţie trilingvă română-italiană-germană, Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2004; ISBN 973-644-322-1; 320 pg.; Mecanica firii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005; ISBN 973-697-569-X; 114 pg.; (Premiul USR, Filiala Dobrogea pentru Poezie); Couvertures de pluie/Aşternuturi de ploaie, ediţie bilingvă franceză-română, Editura Brumar, Timişoara, 2012; ISBN 978-973-602-748-2; (Premiul USR, Filiala Dobrogea pentru Poezie);
Publică poezie, interviuri, traduceri şi recenzii în reviste din ţară şi străinătate.
Inclusă în dicţionare sau antologii: Dicţionarul şi albumul aniversar: „Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România – zece ani de la înfiinţare (1995-2005)”, Editura „Ex Ponto”, 2005, Constanţa, p. 50; Antologia „Világ Haiku Fesztivál/ World Haiku Festival”, Magyar-Japán Baráti Társaság, Pécs, 2010, poezie haiku, pp. 186-191; „Bal la palat – antologie de poezie contemporană”, volum îngrijit de Mihail Grămescu, Editura Granada, Bucureşti, 2011, pp. 47-49; „Dicţionarul scriitorilor români de azi” de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2011, p. 487; „Manuscrise în colecţii constănţene” de Ion Faiter, Editura MAR, Constanţa, 2011, pp. 514-515; „Haiku solidarity/ Solidaritate prin Haiku” – antologie internaţională de haiku-haiga, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2012, pp. 66-67; „Romen lirik klasik çağdaş” de Güner Akmolla, Editura StudIS, Vatra Dornei, 2012, pp. 144-145; „Antologia ARTGOTHICA 2012”, Asociaţia ARTGOTHICA Sibiu, Editura A.T.U., Sibiu, 2012, pp. 156-160;
Premii literare obţinute: Premiul I pentru poezie la Concursul de poezie şi proză, ediţia 1992, organizat de revista „Dynamis”, Constanţa; Premiul II la Concursul literar, ediţia 1992, organizat de revista „Observator-Munchen”;Menţiune la Concursul Internaţional de Poezie „Ronald Gasparic”, în 1994, pentru volumul „Căutători de cuvinte”; Premiul „Ovidius”, acordat de Gruparea literară „Albatrosul”, pentru volumul „Doar mie mi-e frică”, ediţia 2000; Premiul special al revistei „Examene”, pentru volumul „Doar mie mi-e frică”, 2001; Premiul pentru Poezie al Editurii „Ex Ponto”, 2005; Premiul „Cartea de poezie a anului 2005”, acordat de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Mecanica firii”; Premiul pentru Poezie al Festivalului Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”, ediţia a VIII-a, 2005, pentru volumul „Mecanica firii” ş.a.
Premiul pentru Poezie al USR, Filiala Dobrogea, pentru volumul „Couvertures de pluie/ Aşternuturi de ploaie”, ediţie bilingvă franceză-română, Editura „Brumar”, Timişoara, 2012.
A fost redactor-şef al Revistei „Universitaria”, publicaţie a Centrului Universitar „Spiru Haret”, Constanţa (2005-2010);
– Directorul Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes, Constanţa, ediţia a 3-a, 15-18 martie 2007 şi ediţia a 4-a, 14-25 martie 2008 pentru oraşele Constanţa, Mangalia, Ovidiu şi Eforie Sud;
– Coordonatorul Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes, Constanţa, Mangalia, Ovidiu, Techirghiol şi Medgidia, ediţia a 5-a (23-28 martie 2009);
– Coordonatorul Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes, Mangalia şi Medgidia, martie 2011.
– Fondator şi coordonator (alături de poeta Iulia Pană) al proiectului Mecanici Poetice; primul eveniment: Recital Anca Mizumschi, 17 februarie 2013, Club Doors, Constanţa; 24 martie 2013: invitat Ştefan Caraman (a recitat actorul Andu Axente; a cântat trupa Overflow), Club Doors, Constanţa; 14 aprilie 2013, invitat Jean-Lorin Sterian (alături de Marian Adochiţei – expoziţie de fotografie şi Elena Gatcin – pian şi voce), Club Doors, Constanţa; 12 mai 2013, invitat Bogdan Ghiu – lectură publică şi proiecţii din spectacolul Teatrului Odeon „Urme de distrugere pe Marte”, Club Doors, Constanţa.
“Cele mai frumoase poezii”: Pavel Şuşară, Daniel Bănulescu, Cosmin Perţa
Pavel Şuşară s-a născut în localitatea Bănia, judeţul Caraş-Severin, la 29 decembrie 1952. Este critic şi istoric de artă, scriitor. Debutează cu poezie în ,,Almanahul literar”- 1977, iar editorial la editura ,,Crater”, în 1996, cu volumul de poeme ,,Regula jocului”. Dintre volumele publicate: “Urmuz (E vremea rozelor ce mor), Editura Crater, 1998; „Universul din cuşcă”, Editura Brumar, 2011; „Carcase de cristal”, Editura Tracus Arte, 2012; „Sissi”, Editura Tracus Arte, 2013 . Membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio România Liberă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar şi creatorul unor satire şi parodii politice ,,Urmuz”.
În 1995 a primit premiul pentru critică din partea U.A.P, iar în anul 1997 Premiul Fundaţiei ,,Cella Delavrancea”.
Daniel Bănulescu este poet, prozator, dramaturg. S-a născut la 31 august 1960, în Bucureşti. Laureat al Premiului European de Poezie (acordat de orasul Munster, Germania şi primit împreună cu Ernest Wichner) şi al Premiului Academiei Române pentru roman.
Cărti de poezie : “Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului”, “Balada lui Daniel Bănulescu”, “Daniel al Rugăciunii” şi antologia “Ce bine e să fii Daniel Bănulescu”.
Clanul său de Romane, numit “Cea mai frumoasă poveste a lumii”, cuprinde romanele : “Te pup în fund, Conducător Iubit !”, “Diavolul vânează inima ta” (în lucru) şi “Cel mai bun roman al tuturor timpurilor”.
Cărti de teatru : “Cine a câştigat Războiul Mondial al Religiilor ?” şi “Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu ?” (în curs de publicare ).
Tradus în germană, engleză, franceză, olandeză, maghiară, bulgară, sârbă, cehă, slovenă, suedeză.
Cosmin Perţa, poet, prozator, eseist, s-a născut în 1982, în localitatea Vişeu de Sus, Maramureş. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea din Cluj. Masterat şi doctorat în literatură la Universitatea Bucureşti. A publicat volumele de versuri: Zorovavel, Ed. Grinta, 2002, Santinela de lut, Ed. Vinea, 2006, Cântec pentru Maria, Ed. Vinea, 2007, Bătrânul, o divină comedie, Ed. Charmides, 2009, Fără titlu, Ed. Paralela 45, 2011. De asemenea, a publicat romanul Întâmplări la marginea lumii, Ed. Cartea Românească, 2007, volumul de proză Două povestiri, Ed. Tracus Arte, 2010, eseul Introducere în fantasticul de interpretare, Ed. Tracus Arte, 2011 şi monografia Radu G. Ţeposu, rafinament şi intuiţie, Ed. MNLR, 2012. Cel mai recent volum este Teofil şi câinele de lemn, Editura Herg Benet, 2012.