”Ţăranca româncă era o bună cunoscătoare a laboratorului natural de vopsire”

sept. 3rd, 2013 | By | Category: Studioul de carte

Profesorul universitar și, în primul rând, artista Daniela Frumușeanu a realizat, de curând, o tabără de creație cu studenții săi. Tema de lucru a fost vopsirea cu plante tinctoriale, o practică din păcate aproape uitată. Totuși, Daniela Frumușeanu este preocupată de mai mulți ani de aceste tehnici și de inițierea tinerilor în folosirea colorării fibrelor în mod natural și tradițional. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Daniela Frumușeanu despre această preocupare a sa, despre plantele tinctoriale și despre implicarea tinerilor artiști.


Preocupările tale în ceea ce privește vopsirea cu plante tinctoriale se răsfrâng sau se aplică, în mare parte, tinerilor cu care lucrezi, studenților tăi. De curând ai realizat, împreună cu aceștia, o tabără. Unde a avut loc și despre ce a fost vorba?

Aş începe prin a spune că gândurile nu pot fi limitate…nici visele…nici pasiunile. Iată de ce, multe dintre cercetările mele se extind dincolo de spaţiul atelierului personal, în cel al atelierului Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti sau în cadrul unor proiecte interdisciplinare desfăşurate în ţară sau în străinatate, cu sau fără participarea studenţilor.
Sunt artist şi profesor. Bucuria de a trăi, bucuria de a dărui, ambele manifestate sub diferite forme, mă motivează să merg înainte.
Drept urmare, Tabăra de cercetare aplicată pentru studenţi, desfăşurată între 5-15 august 2013 la conacul Rosetti – Tescanu, Tescani, judetul Bacău, vine să sublinieze prin conţinut cele menţionate anterior. Tema principală a acţiunilor noastre a constituit-o de această dată vopsirea cu plante tinctoriale a suporturilor naturale, mai precis a lânii sau a bumbacului. Am avut ocazia de a-i introduce pe studenţi în tainele acestui meşteşug tradiţional, dar şi în tainele împâslirii lânii netoarse şi vopsite natural. La acestea se adaugă şi experienţa întâlnirii cu îmbietorul peisaj al Tescaniului, reprezentat de tinerii artişti în tehnica acuarelei.

Vopsirea cu plante tinctoriale nu înseamnă doar multă muncă ci și revenirea la tradiții și modalități arhaice de a colora materialele textile. Cât de receptivi sunt tinerii la astfel de tehnici?

Situaţiile inedite sunt provocatoare pentru fiecare dintre noi. Studenţii participanţi la tabăra de la Tescani auziseră de la mame sau de la bunici, mai mult sau mai puţin, despre meşteşugul vopsirii cu “buruieni”, dar nu-l experimentaseră niciodată. La început a fost curiozitatea, apoi bucuria participării, apoi surpriza descoperirii culorilor naturale şi nu în cele din urmă, satisfacţia realizării unor experimente generatoare de idei pentru viitorul lor artistic. Luând în considerare acest context, îndrăznesc să spun că studenţii au manifestat un interes deosebit pentru realizarea temelor din cadrul proiectului de la Tescani. Deşi sunt pasionaţi de calculator, studenţii s-au implicat cu drag în atmosfera de lucru de la Tescani, stimulaţi fiind în primul rând de noutatea activităţilor propuse, dar şi de caracterul unic şi spectacular al culorilor naturale. Ar mai fi ceva: contez întotdeauna pe exemplul personal. Trebuie să fii tu îndrăgostit de ceea ce faci. Restul vine de la sine: se vede, se simte, se transmite.

Concret, în contextul social actual, cât de greu sau de ușor s-ar putea reveni la aceste modalități de vopsire? În ce măsură s-ar putea (re)implementa folosirea uzuală a plantelor tinctoriale?

În tabăra de la Tescani condiţiile au fost ideale: plantele tinctoriale specifice zonei creşteau pretutindeni, vremea a fost minunată, iar cele 10 zile destinate desfăşurării proiectului au fost suficiente pentru studiul propus. Acestea sunt în linii mari coordonatele indispensabile care asigură reuşita unei asemenea acţiuni. E greu de imaginat că cineva şi-ar propune să practice meşteşugul vopsirii cu plante la oraş, într-un apartament. În contextul social actual revenirea la asemenea practici reprezintă pe de o parte un balsam pentru minte şi suflet şi, pe de altă parte, un lux. Toţi visăm sau facem eforturi să trăim sănătos, însă nu trebuie să uităm că trăim într-o eră a high-techului, perioadă în care timpul presează parcă mai mult decât oricând, iar dorinţa de a obţine totul aici şi acum ne îndepărtează de parfumul trecutului cu tot ce presupune el, de cele mai multe ori. Prin urmare, revenirea la aceste modalităţi de vopsire este posibilă astăzi numai într-un cadru organizat, de genul proiectelor interdisciplinare, al taberelor experimentale sau al programelor care promovează ecodesignul.
Deşi spectaculoasă şi tentantă ca practică, reimplementarea folosirii plantelor tinctoriale rămâne o alternativă posibilă doar pentru cei care aleg să trăiască sănătos şi fac eforturi reale în această direcţie.

Preocuparea ta pentru aceste tehnici este de lungă durată. Când a început, mai exact, și care este, de fapt, scopul tău și al muncii tale?

Am avut experienţe sporadice referitoare la vopsirea cu plante tinctoriale a suporturilor textile încă din perioada liceului. Am acordat însă o altă dimensiune acestui capitol în momentul implicării mele în cadrul unui proiect internaţional interdisciplinar numit ,,Spaţiul, apa şi focul”, în anul 2007, proiect coordonat de profesor univ. dr. Dragoş Gheorghiu. De atunci până în prezent, am avut ocazia să particip în fiecare an în ţară sau în străinătate, în cadrul unor proiecte interdisciplinare, care includeau în programul lor această practică, proiecte în care ştiinţa şi arta interacţionau fericit.
Colaborarea cu biologi pasionaţi, studenţi, absolvenţi ai universităţilor de artă, dar şi cu meşteri populari deţinători ai reţetelor moştenite din bătrâni, referitoare la vopsirea cu “buruieni”, mi-a adus de-a lungul timpului satisfacţii deosebite.
M-ai întrebat care este scopul meu şi al muncii mele pe direcţia menţionată anterior. E uşor de ghicit: participând la astfel de proiecte, viaţa mea şi a colaboratorilor mei devine mai frumoasă, deoarece ne acordăm şansa de a dărui parte din experienţa noastră celor interesaţi, de a face schimb de idei, de a întâlni oameni şi locuri noi, de a descoperi, de a cunoaşte şi de a înţelege mai bine lumea în care trăim. Am credinţa că cele mai puternice şi frumoase legături între oameni se creează în acest fel. Unul dintre scopurile muncii mele este şi acela de a aduce lumină în sufletul oamenilor pe care-i întâlnesc şi cu care interacţionez.

Ce presupune vopsirea cu plante tinctoriale și cât de important era acest procedeu în trecut? Crezi că vopsirea chimică este o alternativă bună?

Despre vopsirea cu plante tinctoriale s-a scris foarte mult. Menţionez doar câteva dintre personalităţile care au imortalizat în cuvinte şi imagini zestrea poporului nostru în privinţa acestui meşteşug: Artur Gorovei, Constantin Chirilă, Agneta Bâtcă.
Este cunoscut astăzi în întreaga lume că oamenii utilizau din cele mai îndepărtate timpuri culori de origine vegetală, animală sau minerală pentru a-şi decora îmbrăcămintea sau locuinţa. Culorile folosite în Egiptul antic, în Grecia, la Roma, în statele germane sau slave erau în mare parte de origine vegetală. De asemenea, la români tradiţia vopsitului cu ,,buruieni” a început odată cu formarea sa, dovadă stând termenii de origine latină care desemnează operaţii legate de acest meşteşug, unele culori sau plante tinctoriale.
Procesul vopsirii cu ajutorul extractelor din plante este o operaţie relativ simplă, care constă în fierberea fibrelor naturale mordate în extractul tinctorial. La baza acestei activităţi există un întreg ritual care respectă cu religiozitate calendarul naturii. Ţăranca româncă era o bună cunoscătoare a acestui laborator natural, îi cunoştea posibilităţile, poezia, dar şi regulile. Astfel, succesiunea operaţiilor care făceau parte din procesul vopsirii fibrelor naturale până la stadiul ţeserii se supunea succesiunii anotimpurilor.
Concret, vopsirea suporturilor naturale (lână sau bumbac) cu ajutorul plantelor tinctoriale reprezintă o sumă de activităţi distincte, constituite într-un tot unitar care începe cu identificarea plantelor, pregătirea fibrelor pentru vopsire şi se încheie cu uscarea lor. Pe parcursul vopsirii există reguli care trebuie urmate cu stricteţe, dar există şi posibilitatea intervenţiei creatoare a celui care execută vopsirea.
Dacă suntem puşi în situaţia de a compara vopsirea naturală cu vopsirea chimică, vom constata că între cele două tipuri de vopsire există foarte multe similitudini, avantaje sau dezavantaje. O asemenea analiză a făcut de altfel pe parcursul timpului, obiectul multor articole sau capitole din cărţi de specialitate. Din punctul meu de vedere, vopsirea chimică de tip industrial reprezintă o alternativă necesară în condiţiile unui spaţiu asaltat de multiplele cereri venite din partea consumatorilor.

Revenind la lucrul tău cu studenții, acesta nu rămâne la nivelul de experiment tehnic, ci merge mai departe și se transformă în expoziții și evenimente artistice. În ce măsură crezi că ar putea deveni un stil de viață pentru tinerii pe care îi înveți?

În această viaţă întâlnim mulţi oameni: de la unii învăţăm cum trebuie să fim, de la alţii cum nu trebuie să fim. Învăţăm permanent şi alegem permanent. Alegerile noastre ne modelează mintea, sufletul, trupul. Cel mai important este că avem libertatea de a alege şi e bine cred, să alegi ce consideri că ţi se potriveşte. Acest lucru se întâmplă şi în ceea ce-i priveşte pe studenţii mei: au libertatea şi posibilitatea de a alege. Astfel alegi să fii: doctor, inginer, contabil, profesor, muncitor etc. Nu alegi să fii artist: eşti sau nu eşti artist. În acest caz poţi să spui că eşti sau nu ales. Aşa stând lucrurile, intri într-o cursă care nu este nici scurtă şi nici uşoară, dar pe care ţi-o asumi, dacă simţi că acesta este drumul tău.
Trăim într-o lume dinamică, de multe ori nesigură. Indiferent de drumul pe care-l vor alege studenţii mei, un lucru e sigur: vor avea întotdeauna sufletul cald şi luminos, pentru că şi-au făcut multe rezerve de frumuseţe, care le vor fi sprijin atunci când vor fi în impas.

Lucrările realizate la Tescani fac obiectul unei expoziții? Dă-mi mai multe detalii.

Expoziţia de artă decorativă organizată la Galeriile Alpha din Bacău a prezentat, în intervalul 15.08 – 1.09. 2013, rodul muncii echipei noastre din Tabăra de cercetare aplicată pentru studenţi, ediţia I, Tescani. Tema proiectului a fost: Plantele tinctoriale. La proiect au participat: Alexandra Neacşu, Florentina Micu, Cristian Mengheşi, Adrian Ionuţ Drinceanu (studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti) şi Ioana Sârbu (biolog). Evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul: Consiliului Judeţean Bacău, Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău reprezentat de Mariana Popa, Managerul acestei instituţii, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Muzeul Naţional “George Enescu” – secţia “Dumitru şi Alice Rosetti – Tescanu – George Enescu” şi Centrul de Cultură “George Apostu” Bacău.
Expoziţia a cuprins: o instalaţie artistică realizată din sculurile de lână vopsite cu plante tinctoriale, metraje din bumbac vopsite natural, un panou decorativ realizat din lână netoarsă vopsită cu plante, un manual de bune practici (o carte – obiect) realizat de echipa noastră pe baza cercetărilor întreprinse la Tescani, instrumentarul utilizat de noi în
procesul vopsirii, imagini referitoare la participarea mea în cadrul unor proiecte similare şi un film artistic documentar cu cele mai semnificative momente din tabără. În esenţă, spaţiul expoziţional era ilustrarea laboratorului în care a avut loc alchimia vegetalului de la plantă la pigmentul textil.

Număr de vizualizări :4024


One Comment to “”Ţăranca româncă era o bună cunoscătoare a laboratorului natural de vopsire””

  1. Gabriela spune:

    Minunata initiativa!

    Dar nu ma pot abtine sa nu atrag atentia asupra unui aspect: vopsitul lanii in spatiu carpato-danubiano-pontic nu a inceput odata cu era romana! Ar fi eronat sa credem asa ceva! Dovezile arheologice indica prepararea colorantilor inca din negura preistoriei, chiar si aici! Exista chiar si autori de studii de etnografie si antropologie culturala care afirma acest lucru.
    In plus ar fi chiar hilar sa ne imaginam ca acum 2000 de ani oamenii de pe aceste meleaguri se imbracau in cenusiu, nu isi pictau ceramica, nu isi vopseau casele samd.
    Pe de alta parte in dacii erau cunoscuti ca maestrii in prepararea leacurilor din plante (a se vedea lucrarile lui Discoride, primul farmacolog al lumii) – pt detalii a se vedea „Medicina in Dacia” de Ioan Horatiu Crisan. Oare stramosii nostri cunosteau plantele de leac dar nu stiau sa le folosesca puterea cromatica a acestora?

    Cu stima!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro