“Momente-cheie dintr-o viață în slujba binelui” de Marius Barnard

sept. 26th, 2013 | By | Category: Eveniment

Marţi, 1 octombrie 2013, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu  (Bucureşti), va avea loc prezentarea cărții legendarului chirurg Marius Barnard, “Momente-cheie dintr-o viață în slujba binelui”, volum apărut la Editura Humanitas, în colecţia Memorii/Jurnale. Invitați: dr. Martin S. Martin (Chattanooga, USA), dr. Daniel Constantinescu (Philadephia, USA) și Gabriel Liiceanu.

„Un lucru uneşte toate momentele-cheie din prodigioasa carte a doctorului Marius Stephanus Barnard: nevoia de a participa la înfăptuirea binelui. Model i-a fost tatăl său, misionar protestant în umilul oraş Beaufort West, din zona deşertului Karoo (Africa de Sud). Marius şi fratele său aveau să cunoască succesul şi notorietatea celei mai fascinante aventuri a ştiinţei medicale, primul transplant cardiac uman. Mânat de ardoarea unei misiuni, a fost un chirurg cardiac devotat, a contribuit la perfecţionarea tehnicilor de operaţie şi a salvat vieţile a mii de pacienţi, între care şi sute de bolnavi români. Tot în spiritul unui misionar, asumându-­şi riscuri şi critici, a mers cu echipa lui în ţările unde chirurgia cardiacă avea nevoie de ajutor, inclusiv în România, lucrând acolo luni de zile fără nici o recompensă. La sfârşitul carierei de chirurg, s-a dedicat politicii şi activităţii parlamentare, militând pentru îndepărtarea apartheidului şi inegalităţilor sociale din Africa de Sud. A avut apoi ideea de a crea o asigurare care să-i ajute imediat pe cei loviţi de boli grave, de durată, care necesită tratamente complexe şi costisitoare. A străbătut lumea pentru a răspândi acest tip de asigurare — care ar trebui să-i poarte numele.

Cartea de faţa spune povestea vieţii unui luptator care cunoaşte el însuşi suferinţa şi boala, dar găseşte prin ele calea de a redobândi credinţa şi speranţa.“ — Martin S. Martin

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 12.15, în Sala de Conferințe 1 a Hotelului Internațional din Iaşi (str. Palace, nr. 7A), volumul va fi lansat în cadrul Simpozionului Societății de Medici și Naturaliști Iaşi – Congresul SRCCV 2013. Vor vorbi: prof. dr. Gr. Tinică (Iași), gen. prof. dr. Vasile Cândea (București), dr. Daniel Constantinescu (Philadephia, USA), prof. dr. Radu Deac (Tg. Mureș), prof. dr. Eduard Apetrei (București), dr. Martin S. Martin (Chattanooga, USA) și Mona Antohi (Editura Humanitas).

Vineri, 4 octombrie, ora 10.30, la Centrul Internațional de Conferințe Casino Sinaia, cartea legendarului chirurg Marius Barnard,Momente-cheie dintr-o viață în slujba binelui, va fi prezentată în cadrul Congresului Național de Cardiologie. Vor vorbi: conf. dr. Ioan Coman (București), dr. Daniel Constantinescu (Philadephia, USA), dr. Martin S. Martin (Chattanooga, USA) și Gabriel Liiceanu.

Număr de vizualizări :1069


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro