“Încăperi ferecate” de Care Santos

sept. 30th, 2013 | By | Category: Eveniment

Marţi, 1 octombrie 2013, ora 19:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Încăperi ferecate” de Care Santos, traducere de  Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Humanitas Fiction. Invitaţi: Marin Mălaicu-Hondrari, Tania Radu, Elisabeta Lăsconi, Virginia Costeschi. Moderator: Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

“Amintind de Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón şi de Oraşul minunilor al lui Eduardo Mendoza, acest roman ingenios dovedeşte că mai tânăra scriitoare catalană Care Santos a dat o lovitură îndrăzneaţă pariind pe Barcelona istorică. În mai puţin de doi ani, Încăperi ferecate a fost tradus în peste 15 limbi.

O galerie de tablouri misterioase, în care poate fi citită istoria întunecată a unei celebre familii barceloneze. O serie de poveşti de dragoste şi răzbunare ale căror ecouri nu se sting nici peste secole. O tânără şi ambiţioasă moştenitoare care alege să dezgroape trecutul şi să-i desluşească enigmele, indiferent de consecinţe. Ipostaze în timp ale oraşului, dar mai cu seamă cea a Barcelonei anilor ’30, surprinsă în plină glorie modernistă.

Când Violeta vine din America pentru a supraveghea renovarea vechiului palazzo moştenit şi a deschide aici muzeul dedicat tablourilor bunicului său, renumitul pictor Amadeo Lax, poveştile familiei sale stau încă închise în sertarele memoriei. Treptat însă, din încăperile ascunse ies fantomele trecutului, iar Violeta înţelege că nici frumoasa ei bunică, Teresa, a cărei dispariţie inexplicabilă a intrigat societatea epocii, nici alţi morţi ai familiei nu-şi vor găsi liniştea până ce istoriile lor nu vor fi dezvăluite.” (editorii)

Număr de vizualizări :744


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro