“Amintirile unui însingurat” de Nicolae Sirius

sept. 23rd, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Marţi, 24 septembrie 2013, ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (Bd. Dacia 12), va avea loc lansarea volumului “Amintirile unui însingurat” de Nicolae Sirius, colecţia “Runct RO Proză”, Editura Adenium. Evenimentul are loc în cadrul Clubului de Proză, sub egida Uniunii Scriitorilor din România şi a Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Nicolae Sirius (n. 1950) a părăsit România în 1986, a trăit şase luni într‑un lagăr din Austria, iar în 1988 a devenit cetăţean australian. În 1995 a ajuns în Germania, iar peste doi ani s‑a stabilit în Japonia. A debutat cu poezie în Tribuna Ialomiţei (1968), publicând apoi în diverse reviste literare şi în Caietul Debutantului (Editura Albatros, 1979). Ministerul Culturii şi Artelor din Australia i‑a oferit două burse guvernamentale. Piesa de teatru Ultimul dictator, Cain, Abel şi Dumnezeu a fost jucată în limba engleză în cadrul Piccolo International Festival, iar Court House i‑a pus în scenă piesaCastelul. A publicat în România Poezii fără ţară (Editura Proteus, 1995) şi Balada timpului ce plânge, scrisă în lagăr în 1986 (AMB, 2000), piesa fiind tradusă şi în engleză, iar în Japonia, poemele sale din volumul Secolul alb (traduse în limba engleză) iau forma unui text electronic destinat cercetării literare. Din anul 1991, este membru al Uniunii Scriitorilor din Australia.

Număr de vizualizări :603


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro