Dan C. Mihăilescu, invitat la ”Joia Lingurițelor”

aug. 20th, 2013 | By | Category: Eveniment

Joi, 22 august 2013, de la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Krețulescu (Calea Victoriei 45, București), va avea loc o nouă ediție a evenimentului literar ”Joia lingurițelor”, organizat de editura Humanitas. De data aceasta invitat este criticul literar Dan C. Mihăilescu, care va susține o pledoarie despre ”Literatură și vin”.

Dan C. Mihăilescu (n. 12 decembrie 1953, București) este critic literar, istoric literar și eseist român contemporan.
Este cunoscut publicului în special prin emisiunea ”Omul care aduce cartea”, difuzată de ProTV.
A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (secția română-franceză), Universitatea București (1972-1976). Din 1980 până în 2003 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, secretar de redacție la Revista de istorie și teorie literară (1983-1986), editorul suplimentului Litere, arte, idei (LAI) al ziarului Cotidianul între (1991-1996) și (2001-2004).

În 1999 a devenit consilier pe probleme de comunicare al Președintelui Societății Române de Televiziune. Realizează emisiunea Omul care aduce cartea pe Pro TV, din 2000. Este autor a numeroase cronici literare, în revistele Transilvania (1984-1989), 22 (1994-2000), Ziarul de duminică, supliment al Ziarului financiar (2000-2006), Idei în dialog. A debutat publicistic, după mai multe prezențe în reviste liceale și studențești, în 1974, în România literară.

Număr de vizualizări :679


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro