”Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei”, de Mihai Vacariu

aug. 19th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 31 august 2013, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Naționale Chișinău, începând cu ora 16:00, va avea loc lansarea cărții ”Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei”, semnată de Mihai Vacariu, editura Adenium. Volumul, proaspăt ieșit de sub tipar, va fi prezentat pentru prima dată în cadrul ediției a XXII-a a Salonului Internațional de Carte de la Chișinău.

”…nu suferința, ci bucuria reprezintă misterul vieții, esența ei. Nu pot fi adevărate cuvintele prințului Mîșkin, care profera că suferința este o sete spirituală! Nu pot să le accept, nu pot să le mai accept! Suferința este vulgară, cum spunea cineva. Bucuria este minunea vieții! Și mai ales bucuria împărtășită! Iată scopul și esența vieții și a artei în întregul ei: împărtășirea bucuriei. Bucuria trăirii artei și împărtășirea acestei bucurii cu ceilalți! Să le trăiești bucuria! Să ne bucurăm deci de Tarkovski!” (Mihai Vacariu)

Mihai Vacariu (n. 1967) este licenţiat în filosofie (Universitatea din București), are studii în străinătate în filosofie și comunicare și a locuit în Australia pentru o perioadă relativ îndelungată. A publicat articole în domeniile filosofie, comunicare, film în reviste de specialitate din țară și străinătate.

Număr de vizualizări :721


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro