Festivalul Strada Armenească

iul. 19th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

În perioada 2 – 4 august 2013, între orele 10.00 – 22.00, în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Armeneşti, sediul Uniunii Armenilor din România, Muzeul Dudian, sediul Arhiepiscopiei Bisericii Armene, Centrul Cultural Armean şi Strada Armenească-Bucureşti), se va desfăşura Festivalul Strada Armenească. Eveniment organizat de Comunitatea Armeană din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB.

Strada Armenească este atestată din secolul al XVII-lea şi reprezintă un important punct de reper atât pentru comunitatea armeană, cât şi pentru populaţia Bucureştiului. Prin intermediul acestei manifestări culturale, se doreşte evidenţierea contribuţiei aduse de membrii comunităţii armene din Bucureşti, în decursul istoriei, la dezvoltarea oraşului din punct de vedere religios, cultural, ştiinţific şi politic. De asemenea este o ocazie prielnică pentru a-i prezenta publicului tradiţiile şi obiceiurile poporului armean.

Manifestări punctuale

Pe parcursul festivalului va fi organizată o serie de spectacole de dans tradiţional, concerte cu muzică armenească, workshopuri şi prelegeri, precum şi vizionări de filme. Detalii pe: https://www.facebook.com/FestivalulStradaArmeneasca, începând cu data de 25 iulie.

Manifestări permanente

În cadrul festivalului, vor fi prezentate mai multe expoziţii de fotografie, în scopul de a oferi publicului o viziune asupra evoluţiei comunităţii armene de-a lungul timpului:

  • Memorii – frânturi din trecutul comunităţii armene din România – ce se doreşte a fi o secvenţă în imagini din istoria comunităţii armene şi îşi propune să surprindă portrete şi momente din viaţa armenilor.
  • La drum prin Armenia – care cuprinde lucrările a trei fotografi amatori şi are ca scop promovarea punctelor turistice importante ale Armeniei.
  • Personalităţi marcante de origine armeană – o expoziţie care îşi doreşte informarea publicului bucureştean despre personalităţile marcante de origine armeană, care au avut un rol important în dezvoltarea religioasă, culturală, socială şi politică a oraşului Bucureşti

Pe Strada Armenească va fi amplasat un stand de carte, de unde se vor putea achiziţiona cărţi de la Editurile Ararat şi Zamca. De asemenea, vor fi amenajate standuri cu produse handmade, cafea şi coniac armenesc sau bijuterii.

Se vor organiza şi ateliere de dans tradiţional armenesc, precum şi de caligrafie şi limba armeană unde publicul va avea ocazia să descopere frumuseţea alfabetului armenesc.

Pe toată perioada festivalului, vizitatorii vor avea prilejul să deguste preparate cu specific armenesc, la restaurantul din curtea bisericii, iar copiii se vor putea bucura de jocuri şi activităţi distractive.

Pe parcursul celor 3 zile, vor fi deschise publicului larg Muzeul Dudian şi Catedrala Armenească.

Organizatorii evenimentului: Uniunea Armenilor din România; Arhiepiscopia Bisericii Armene din România; Organizaţia Tineretului Comunităţii Armene

Număr de vizualizări :1024


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro