DRACULA ÎN DOI. Lumea ca literatură (5)

iul. 19th, 2013 | By | Category: Postcard

Februarie 2006. Pasul Tihuţa, motel „Dracula”, cu împrejurimile sale sălbatice, care se zice că l-au inspirat pe Brian Stocker pentru celebrul său roman. Aici s-a desfăşurat nunta  prietenului nostru George Ţâra, ultimul membru al grupului „Ars Amatoria” care şi-a pus, de bună voie şi nesilit de nimeni, pirostriile. Nuntă mare, cu alai de feciori călări, cu neamuri multe, cu grupul „Divertis”, cu amici etc. Invitaţii lui George ocupau, la camere, întreg etajul 3. Eu stăteam la masă cu o domnişoară X şi cu regretaţii mei prieteni Radu G. Ţeposu şi Augustin Frăţilă. Augustin, ca întotdeauna în mare formă, cu nelipsita-i chitară. Pe la 4 dimineaţa, când petrecerea era în toi, cu chiote şi danţuri locale, am profitat de învălmăşeală şi m-am strecurat cu domnişoara X în camera mea de la etajul 3. Aş, ţi-ai găsit! Ţeposu şi Frăţilă au remarcat imediat absenţa mea, s-au enervat şi ştiind cam pe unde-i camera, au urcat să mă aducă înapoi, viu sau mort de beat. Cu totul întâmplător, la etajul 2 era cazat un grup de turişti germani, toţi pensionari, veniţi să se sperie, cu program, la „Dracula”. (Şi chiar se speriau, fiindcă la subsolul stabilimentului patronul instalase o raclă neagră, care se întredeschidea cu un zgomot lugubru şi când toţi turiştii aşteptau să vadă trupul şi chipul „Bampirului”, din raclă ţâşnea printre ei, în mare viteză, un pui de ţigan de vreo 6 anişori, fiul lui Dracula, „Drăculiţă”. Urlete, leşinuri de cucoană etc.

Ei bine, Gusti şi Ţepi au greşit etajul. În loc de 3, au nimerit la 2

şi-au bătut la ceea ce-au crezut că e camera mea. Nu le-a răspuns nimeni. Atunci n-au stat mult pe gînduri: au spart cu picioarele uşa, intrând val-vârtej şi cântând din toţi rărunchii imnul ad-hoc al nunţii, „Diii, diii, diii, p…ă bătrână!” Însă în loc de mine, au dat de imaginea a doi pensionari septuagenari teutoni, soţ şi soţie, surâzători, cu boneţici pe cap, care aprobau cu gura până la urechi intempestiva năvală, crezând că face parte din program: „Ja, ja, sehr gut, danke schön!”. Şi văzând încremenirea în proiect a prietenilor mei, neamţul le-a dat câte zece mărci la fiecare.

De unde se vede că din posteritatea unui personajul literar se mai pot face bani buni.

Ioan Groşan

Număr de vizualizări :1262


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro