Ghips, aur, video. Avatarul artistului
iul. 30th, 2013 | By admin
Autoreferențialitatea marcată, în cheie postmodernă, este principalul atribut al noii ieșiri în public a lui Mihai Zgondoiu, găzduit de spațiul de artă contemporană AiurArt. Cum ne-am obișnuit – căci, în ciuda tinereții, el are un palmares expozițional bogat – artistul și-a gândit până în cele mai mici amănunte această întâlnire cu privitorii, după un preview de impact (office exhibition 2012) la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu și după ce așteptarea în media era deja coaptă. A ales un spațiu bucureștean pe cale să devină, în scurt timp, loc predilect al expunerii unor proiecte conceptuale care schimbă obișnuitul percepției de instalație-performance, în primul rând, dinamitându-i perisabilitatea, statutul de efemeridă.