spot_img

“John F. Kennedy – Enigmele unui erou” de Chris Matthews

Pe 9 august 2013, la Râşnov, în cadrul Festivalului de Film Istoric de la Râşnov, va avea loc lansarea oficială a volumului “John F. Kennedy – Enigmele unui erou de Chris Matthews, volum apărut la Simon & Schuster (SUA, 2012), traducere de Monica Ramirez şi Adina Şinculeţ, ediţie îngrijită de Bogdan Hrib.

„Preşedintele John Kennedy este un simbol în America, în special pentru membrii generaţiei mele, aşa numita generaţie „baby boom”, născută după cel de-al Doilea Război Mondial. Orice american îţi poate spune cu exactitate unde era şi ce făcea în momentul în care a aflat despre asasinarea lui, de la care se împlinesc exact cincizeci de ani în luna noiembrie.

În excelenta lui carte, John F. Kennedy – Enigmele unui erou, Chris Matthews surprinde calitatea misterioasă a lui Kennedy, pe de o parte playboy-ul bogat şi pe cealaltă liderul studios şi profund, chiar curajos, care s-a opus militanţilor Războiului Rece pentru a ne întoarce de pe drumul Armagedonului în timpul Crizei Rachetelor Cubaneze din 1962. Chris Mattews a încercat imposibilul, şi anume să-l demitizeze pe cel de-al 35-lea preşedinte al Americii.

Pentru mulţi dintre noi, preşedintele Kennedy va rămâne mereu eroul idealizat al muzicalului de pe Broadway, Camelot, inspirat din mitul Regelui Arthur. Mulţi dintre noi am fi de acord cu văduva lui: „Să nu fie uitat, că odată a fost un loc, pentru un scurt moment strălucitor, care se numea Camelot.” Îl idealizăm şi noi, precum o făcea şi ea: „Vor mai fi şi alţi preşedinţi renumiţi, dar nu va mai fi niciodată un alt Camelot… nu va mai fi niciodată aşa.” (…) Mark Gitenstein, Ambasadorul SUA în România (2009-2012), în prefaţă.

A fi preşedintele Americii în acel moment al istoriei însemna să te afli în permanenţă pe muchia prăpastiei. Cea mai profundă frică a lui Jack Kennedy era ca nu cumva să facă un pas greşit, ceea ce avea să ducă la distrugerea Statelor Unite. Şi când privea lumea de dincolo de Washington, ceea ce vedea era un singur loc – Berlinul de Vest – care, într-o clipită, ar fi putut oferi contextul necesar. Echilibrul dintre cele două superputeri era acum atât de precar încât nu era nevoie decât de o mică scânteie pentru a se dezlănţui infernul. (…)

Bobby Kenendy a oferit cea mai corectă evaluare privind acţiunile fratelui său. „Lecţia finală a crizei rachetelor cubaneze este importanţa încercării de a ne pune în locul celeilalte ţări. În timpul crizei, preşedintele Kennedy a petrecut mult timp încercând să determine efectele pe care un anumit curs al acţiunii le-ar fi avut asupra lui Hruşciov şi a ruşilor. Preşedintele Kennedy a înţeles că Uniunea Sovietică nu-şi dorea de fapt un război.”

Detaşarea lui a fost cea care ne-a salvat. Un alt bărbat ar fi reacţionat prin forţă, aflând de trădarea sovieticilor. S-ar fi avântat în dreptatea cauzei, stârnit de zăngănitul săbiilor. Jack a rezistat. Nu a fost influenţat de emoţiile celor din jurul său. Îşi cunoştea drumul şi i-a rămas fidel. Slavă Domnului. Băiatul care citise singur despre eroii istoriei, făcea acum parte dintre ei. O făcuse nu câştigând un război, ci prevenind producerea unuia mult mai îngrozitor decât şi-ar fi putut imagina orice lider din trecut.

(Fragment din volum)

Chris Matthews (n. 1945), journalist şi comentator politic american, din 2002 gazda emisiunii The Chris Matthews Show, produsă de NBC. Atunci când a sosit în Washington DC a lucrat ca ofiţer de poliţie pentru Poliţia Capitoliului. Apoi a fost membru în staff-ul a patru congresmeni ai Partidului Democrat. A scris discursuri în perioada Administraţiei Carter. Între 1997 şi 1998 cercetările sale în Arhivele Naţionale au scos la lumină o serie de înregistrări ale preşedintelui Nixon. Este căsătorit şi are trei copii.

Mai multe informaţii la pgina web: www.ffir.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508