”Mă fascinează felul în care perioada infantilă definește adultul de mai târziu”

iul. 14th, 2013 | By | Category: Studioul de carte

Irina Broboană expune, la Galeria Calina din Timișoara, ”44783”, curator Olivia Nițiș. Pornind de la o istorie personală, artista propune publicului o incursiune în lumea copilăriei petrecută într-un centru de plasament. Despre acest proiect, Dorina Cioplea a dialogat cu Irina Broboană, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro.

În expoziția ta ”44783” introduci vizitatorul într-o lume deloc frumoasă, pe care cei mai mulți dintre oameni nici nu vor să o cunoască, preferând să întoarcă privirea: lumea din centrele de plasament. De ce ai simțit nevoia să atragi atenția asupra copiilor din acest sistem?

Majoritatea proiectelor la care lucrez au o componentă autoreferențială. În cazul ”44783” este vorba despre o istorie de familie. Bunicul meu, Iacob Ionescu, a înființat în 1974 Școala Ajutătoare Băbeni, din județul Vâlcea, instituție care se ocupa atât de luarea în plasament a copiilor cât și de educarea lor. Întreaga mea familie a fost implicată, astfel încât mi-am petrecut o bună parte din copilărie și adolescență la Școala Ajutătoare, în preajma celorlalți copii.

Numărul 44783, numele expoziției tale, este numărul de identificare al lui Philip J. Howard, care a fost luat în plasament într-un centru din Harpenden Herts. Crezi că experiența unui singur copil reprezintă, de fapt, experiența tuturor copiilor care trec printr-un centru de plasament? Te poți raporta la o singură persoană?

Dincolo de varietatea experiențelor unui copil într-un centru de plasament, rămâne aceeași dramă legată de abandon și dezrădăcinare. Cei mai mulți dintre copii învață să trăiască cu această traumă de identitate, care se intensifică atunci când ajung la maturitate. Povestea lui Philip este una cu final fericit, el a trăit doar câțiva ani în casa de copii, după care a reintrat în grija mamei sale. Cu toate acestea, acei câțiva ani i-au marcat întreaga viață, iar la maturitate a conceput proiectul ”TheirHistory” (http://www.theirhistory.co.uk/) nu doar pentru a-și face cunoscută povestea, ci mai ales pentru a verifica felul în care se raportează alți indivizi la un trecut similar. A reușit să creeze o platformă pe care sute de oameni o folosesc în încercarea de a-și găsi foști colegi sau institutori, de a-și redescoperi și a-și asuma trecutul.

Povestea sistemului și a centrelor de plasament o spui cu ajutorul imaginii. Ți se pare că o astfel de prezentare are un impact mai mare asupra publicului? În ce măsură îți transmite ție emoție arhitectura unui astfel de loc?

Oamenii sunt ființe preponderent vizuale, iar eu lucrez cu imaginea. Premisele acestui proiect sunt legate strict de empatie și de conștientizarea unui fenomen social. Dincolo de asta, subiectul este foarte important și foarte intim pentru mine. Contactul cu copiii implicați, cu familiile acestora, cu oamenii care lucrează din greu pentru a face sistemul să funcționeze te ajută să înțelegi dimensiunea afectivă a unei case de copii. Cumva spațiul arhitectural reușește întotdeauna să conserve această emoție, care se va dezvălui la prima vizită într-un orfelinat.

De ce ai ales tehnica desenului și de ce te-ai oprit doar la ea? Lucrezi și în pictură, obiect și video.

Nu am ales tehnica desenului și nu m-am oprit doar la ea. Acum 2-3 ani, când am început 44783, nu mi-am pus problema expunerii proiectului, așa că am lucrat foarte liber, desen pe hârtie-pânză-pereți-podea, pictură, video; cu timpul a devenit evident că desenul mă interesează mai mult. În expoziție sunt și două video-uri, 44783-realizat în colaborare cu Olivia Nițis, (curatoarea expoziției) și documentarul „Life at Desford Approved School in 1966” de Les Ward.

În lucrările tale se face referire destul de des la anumite aspecte ale copilăriei. Este o formă de terapie? De ce te întorci la această perioadă din viață?

Lucrările mele vorbesc de fapt despre oameni, copiii sunt doar punctul de plecare. Mă fascinează felul în care perioada infantilă definește adultul de mai târziu. Copiii, cei foarte mici în special, nu au conștiință și sunt lipsiți de individualitate, identitatea lor se formează treptat în funcție de mediul în care trăiesc.

Ce aștepți de la vizitatori? Care crezi că va fi reacția și care este, de fapt, cheia înțelegerii acestei expoziții?

Am speranța ca vizitatorii să aibă dorința sinceră de a înțelege. Dincolo de o expoziție, de niște lucrări de artă, este vorba, așa cum spuneam, de un fenomen social a cărui responsabilitate o avem cu toții. Copiii din centrele de plasament nu sunt indivizi problemă, sunt doar oameni care au nevoie de puțină bunăvoință.

Număr de vizualizări :1687


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro