spot_img

Festivalul „Namaste India”, ediţia a V-a

În perioada 20-23 iunie 2013, la Bucureşti se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a festivalului „Namaste India”, organizat de Centrul Cultural „Rabindranath Tagore“ şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”

Pentru prima dată în România, publicul va putea urmări spectacole de muzică clasică indiană în stilul Khayal, în recitalul “Garlands of Sounds”, susținut de Mahua Mukherjee (vocal) și Sanjay Kansa Banik (tabla), doi artiști recunoscuți la nivel internațional. Publicul se va putea familiariza și cu stilurile devoționale bhajan şi qawwali, interpretate de grupul Nirmal Bhakti.

Instrumentele muzicii clasice indiene îi vor încânta pe ascultători și în cadrul Galei Namaste India, spectacol susținut de Centrul Cultural Tansen la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, vineri, 21 iunie, ora 19:30.

Dansul indian, având o tradiţie neîntreruptă de peste 2000 de ani, se bucură de un loc aparte în cadrul festivalului, prin intermediul a două spectacole în stilurileKathak (India de Nord), cu Sharmila Sharma și Mohiniyattam (India de Sud), cu Brigitte Chataignier.

Tot în pași de dans, spectacolele Despre oameni, natură, nimfe şi zei (Grupul Shakti), Krishna Katha /Povestea Zeului Krishna (Centrul de Artă Euterpe) poartă publicul în lumea poveștilor mitologice și a legendelor milenare. Iar pentru fanii Bollywood, Laura Bogorodea (semifinalistă la emisiunile “România Dansează” și “Românii au talent”) a pregătit un spectacol dinamic și plin de culoare.

Muzeul Satului găzduieşte pe perioada festivalului un târg de produse tradiţionale şi specialităţi culinare, prin intermediul căruia vizitatorii vor avea ocazia să-şi completeze garderoba cu haine exotice (saree-uri, salwar kameez, kurta), accesorii şi bijuterii nemaipomenite, alături de obiecte decorative şi mirodenii.

Lansările de carte culminează cu sesiuni de autografe și lecturi publice: India Darshan. 18.000 km de călătorii interioare de Iuliana Nălăţan, De la India la Indiile Africii de Daniela Țane, Namaste – roman de aventuri spirituale în Nepal de Sega

La acestea se adaugă lansările unor scrieri filosofice, Esenţial în Advaita Vedantade Daniela Badea și Prakarana Grantha, traducere din Sanskrită de Vlad Şovărel, precum și o întâlnire cu poeții naționali ai Indiei și României prin intermediul cărțiiEminescu și Tagore de Amita Bhose.

Pentru că în acest an se sărbătoresc 100 de ani de cinematografie indiană, participanții la festival pot viziona filmul Mother India (1957, în regia lui Mehboob Khan), nominalizat la Oscar, alături de alte patru pelicule, precum și prezentări multimedia care redau vizual impresii ale unor călători prin India și aspecte mai puțin cunoscute ale culturii indiene.

Publiccul va avea acces şi la patru expoziții foto, deschise pe toată durata festivalului.

Lecțiile de limba Hindi, Sanscrită, Bengali; workshop-urile de muzică clasică; discuțiile despre artă, călătorii, ayurveda, yoga, filosofie, arta decorării cu henna și aspectele culturale ale purtării sariului, alături de demonstrația de cricket și de prelegerile despre Eminescu și Tagore vor oferi publicului un tablou complet asupra diversității culturale a Indiei. Pe toată durata festivalului se vor organiza ateliere creative atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508