Expoziția ”Pământ dobrogean” și volumul ”dramadoll”, la Galeria Galateea

iun. 14th, 2013 | By | Category: Proiecte

Marți, 18 iunie 2013, de la ora 18:00, la Galeria Galateea (București, Calea Victoriei 132), va avea loc vernisajul expoziției ”Pământ dobrogean”. Participanți: Gheorghe Fărcășiu, Alfred Ipser, Petre Manea, Nicolae Mira, Eusebio Spînu, Florentin Sârbu, Alexandru Nestorescu, Alexandru Isopescu, Vasile Filip, Ilia Iankov, Gabriela Gheorghe. Curator: Eusebio Spînu. Critic de artă: Corneliu Antim. În cadrul expoziției “Pământ dobrogean” va avea loc și o lectură publică. Miercuri, 26 iunie, ora 17:00, scriitoarea Iulia Militaru va citi din volumul de poezii ”dramadoll” (de Iulia Militaru şi Anca Bucur), apărut în 2012 la editura Max Blecher.


Expoziția “Pământ dobrogean” își propune să readucă în atenția bucureștenilor tradiția manifestărilor în domeniul ceramicii profesioniste. Debutul acestor evenimente a avut loc la începutul anilor ’70 , la Medgidia. Cei care au impulsionat, susținut și organizat acest eveniment intitulat Simpozionul de Ceramică Monumentală, au fost maeștrii Costel Badea și Patriciu Mateescu.

În deceniul ’90 au fost continuate aceste manifestări cu Simpozioanele Internaționale de Ceramică “Hamangia” care s-au desfășurat la Constanța, sub îndrumarea lui Gheorghe Fărcășiu. În prezent, ceramistul Eusebio Spînu se ocupă de Salonul Național de Ceramică “Costel Badea”.
În cadrul expoziției “Pământ dobrogean” participă 9 cereamiști: Gheorghe Fărcășiu, Alfred Ipser, Petre Manea, Nicolae Mira, Eusebio Spînu, Florentin Sârbu, Alexandru Nestorescu, Alexandru Isopescu și Vasile Filip. Grupul constănțenilor invită în expoziția de la galeria Galateea un ceramist din Bulgaria, Ilia Iankov și un grafician, Gabriela Gheorghe. Cei 11 expozanți ne introduc în atmosfera limbajului plastic divers, dar cu un numitor comun: pamântul dobrogean pe care îl modelează și pe care pășesc zi de zi.

”dramadoll”, volumul în care se găsesc cele mai multe dintre poemele ce urmează a fi citite în cadrul evenimentului, este o îmbinare de texte și voci înglobate în desen, urmărind, în primul rând, relația scriiturii cu imaginea, mai degrabă decât un fir narativ propriu-zis. Povestea se naște de cele mai multe ori la limita dintre fragmentele aflate în tensiune și aparținând unor genuri sau autori diferiți.

Iulia Militaru s-a născut în 1978, la Bucureşti. A studiat medicina, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti, apoi limba şi literatura română la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Şi-a obţinut diploma de masterat în Teoria Literaturii, în anul 2006, iar acum este doctorand în literatură română. A publicat mai multe cărţi pentru copii şi o carte teoretică despre poezie, Metaforic şi metonimic: o tipologie a poeziei. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: „Marea Pipeadă”, pentru care a primit premiile: „Tânărul poet al anului 2010” şi „Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul „Galei Tinerilor Scriitori”. În 2012, împreună cu Anca Bucur (poezie) şi Cristina Budar (grafică), a lansat volumul „dramadoll”, la Casa de Editură Max Blecher. Cartea face parte dintr-un proiect mai amplu, fiind rezultatul colaborării celor trei, în vederea realizării unui dialog între diferite stiluri, arte (poezie, grafică, video, sunet) şi autori.

Număr de vizualizări :1113


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro