spot_img

„Drumul poate să fie meandric, să o ia pe căi greşite, să ne aducă în pragul pierzaniei”

La Editura Polirom, colecţia “Fiction Ltd.”, a apărut în anul 2012 volumul “Luiza Textoris”, de Corin Braga, unul dintre cele mai incitante volume din peisajul literar românesc. „Proiectul epic al lui Corin Braga îşi găseşte rădăcinile în viziunea mai largă a comparatistului pentru care interpretarea viselor devine o ţintă de asumat pentru întreaga cultură. În felul acesta devin accesibile nişe altfel rămase în umbră. Explorarea critică depăşeşte cadrul limitat al judecăţii estetice şi are acces la posibile revelaţii despre fiinţa umană. Onirismul propus şi practicat de Corin Braga depăşeşte graniţele unei opţiuni tematice, înspre constituirea autentică a unei literaturi proprii, în singularitatea căreia conceptele şi punctele de referinţă se reaşază.” (Horea Poenar) Andra Rotaru a dialogat cu autorul volumului “Luiza Textoris”, în exclusivitate pentru AgentiadeCarte.ro

Personajul principal nu îşi găseşte locul între oameni şi simte că “îi lipseşte ceva important”, că viaţa “nu merită trăită”. Care sunt zonele privilegiate care îi aduc satisfacţie? Există oameni asemănători Luizei Textoris?

Da, există oameni asemănători Luizei. Eu cunosc cel puţin unul: ”Luiza Textoris c’est moi!” Dar, e adevărat, mai sunt figuri despre care pot afirma în egală măsură că sunt eu: Fulviu Friator, spre exemplu. Ceea ce vreau să spun este că, poate, în toţi dintre noi există mai multe personalităţi distincte, pe care suntem sau nu suntem dispuşi să le recunoaştem şi să le acceptăm. Luiza trăia în mine în copilărie când, bolnav fiind de astm, nu aveam voie să mă joc afară cu copiii din cartier şi, obligat să stau în casă, făceam mici universuri cu soldăţei de plastic, vapoare din arhiplasturi, maşinuţe din combinouri şi cetăţi din cutii de carton (”Iar ţi-ai întins şatra?”, mă întreba mama). Sau citeam. Sau visam, pentru ca mai târziu să încep să notez visele, precum Luiza. Ca să pot ieşi în lume, ca să îmi dau iluzia vitală că ”viaţa merită trăită”, a trebuit să scot în faţă un alt eu, mai încăpăţânat, mai insensibil, care să-şi stăpâneacă emoţiile şi timiditatea în public, care să reziste la eşecuri, care să persevereze şi să meargă înainte. Astăzi, în unele perioade ale vieţii, acesta a ajuns să mă domine, ceea ce îmi dă senzaţia că am închis-o pe Luiza în pod, că am izolat-o ca pe nebuna familiei din mine însumi. Dar ştiu şi faptul că aceasta nu e o soluţie, că echilibrul este doar aparent, că fără Luiza sunt o faţadă goală.

Persoanele din jurul Luizei percep viaţa într-un mod mai pragmatic, pe când Luiza, prin însăşi structura ei, pune la îndoială realitatea şi produsele acesteia.  Există vreun criteriu de certificare a realităţii? Dar al alunecărilor de la aceasta?

Cercetările psihologice dar şi filosofice contemporane vorbesc într-adevăr despre un ”criteriu de veridicţiune”. Este o instanţă sau funcţie mentală care distinge între reprezentările noastre, oferind pentru unele garanţia că reflectă realitatea de aici şi de acum în care suntem imerşi. Ea nu garantează şi corectitudinea acestor reprezentări, există cazuri în care ne dăm seama că suntem victimele unei iluzii optice, să spunem, fără ca aceasta să altereze însă convingerea noastră că ceea ce ni se întâmplă, inclusiv iluzia optică pe care deocamdată nu am reuşit să o desfacem, este reală. Criteriul de veridicţiune pare să fie integrat (”inbuilt”, în engleză) în conştiinţa noastră diurnă. Atunci când dormim şi visăm, în diverse stări alterate de conştiinţă, sau în unele forme de nebunie, el este dezactivat, încât nu mai avem posibilitatea să distingem între imagini pe care să le considerăm adevărate, conforme cu lumea exterioară, şi imagini care să ne apară nouă înşine ca halucinaţie şi iluzie. Prin dorinţa ei de a trăi cât mai intens visele (spre exemplu, de a prelungi zborul din vis şi în realitate), Luiza forţează tocmai acest criteriu de veridicţiune, sperând nebuneşte că, pentru ca aşa ceva să se întâmple, nu este nevoie ca ea să adoarmă, adică să îşi scadă ea însăşi nivelul de conştiinţă, ci că este posibil ca lumea visului să se densifice până la consistenţa realităţii înconjurătoare.

Nu aş vrea să se înţeleagă că eu aş şti, de manieră psihiatrică, teoretică, ce i se întâmplă Luizei. Nu sunt un raţionalist care expune, la rece, un caz observat în vreun laborator. Dimpotrivă, am explorat eu însumi, prin intermediul Luizei, ce se poate întâmpla când faci pe tine asemenea experimente. Pe măsură ce scriam romanul, nu ştiam dinainte unde vom ajunge. Aveam în minte doar câte o anumită practică, un fel de exerciţiu mental (exersarea zborului, încercarea de a-ţi aminti să-ţi vezi corpul în vis, privitul hipnotic în oglindă), pe care i-l atribuiam Luizei, şi pe urmă mă lăsam dus de logica internă a întâmplărilor. Într-o recenzie de întâmpinare, mi se reproşa că Luiza Textoris este un roman ideatic sau eseistic, în care profesorul din mine a pus în proză o teorie. Aş vrea să mi se spună însă şi mie care este acea teorie, fiindcă eu însumi nu o cunosc, nu mi-e deloc limpede. Tot ce pot face este să duc mai departe experimentul narativ şi să văd unde ajung protagoniştii. E adevărat că unele personaje, psihiatrul Vroclav Vladinski în primul rând, emit tot felul de explicaţii (vis paradoxal, trezie paradoxală), dar aceste teorii le aparţin personajelor, nu mie! Sunt încercarea lor de a explica ce se întâmplă, ceea ce nu înseamnă că eu însumi, autorul, sunt convins că ele au dreptate. Dimpotrivă. (În romanul următor, Vladinski cred că va ajunge el însuşi nebun la ospiciu).

Întâlnirea Luizei cu Fulviu îi aduce acesteia atât beneficii, cât şi dezavantaje. Ce potenţează apariţia băiatului în viaţa sa?

Fulviu nu şi-a jucat cu adevărat rolul, o va face abia în romanul următor, Ventrilocul. Ca să folosesc o metaforă astrologică, dacă Luiza este din zodie de apă, el este din zodie de foc. Acolo unde Luiza, sau dublul ei de vis Adela, coboară prin tuneluri acvatice în lumi scufundate, el şi dublul său Anir se înalţă prin conuri de vulcan, prin conducte de pucioasă, ca personajele lui Jules Verne ieşind din centrul pământului pe o izbucnire de lavă. El experimentează pe sine alte tehnici decât cele onirice, ţinând de yoga şi meditaţie mistică. De aceea, poate să-i dea prietenei sale o serie de sfaturi pentru autocontrol, inclusiv în vis. El însuşi nu este însă un maestru al viselor, sclava sau stăpâna viselor este Luiza.

Luiza Textoris şi-a dorit dintotdeauna să viseze, fiind pregătită să plătească pentru asta. Care este cel mai mare sacrificiu pe care este dispusă fata să-l aducă?

Ca să faci un sacrificiu, trebuie să ai lucruri de sacrificat. Luiza nu are foarte multe lucruri de care să fie legată, în afara lumii viselor, astfel încât, atunci când se dedică visării, nu renunţă decât la o viaţă de care nu se simte atrasă. Desigur, rămâne întrebarea de ce este atât de dezadaptată de la lumea reală, de ce nu găseşte nimic care să o stimuleze în viaţa diurnă (deşi, iată, măcar un lucru îi place la fel de mult: să citească, să trăiască în lumea cărţilor, a lui Bulgakov, a lui Carroll). Tocmai ca să afle de unde îi vine infirmitatea de integrare pleacă ea în toată acea explorare a propriului ei trecut, şi al familiei sale. Cu riscul de a afla lucruri care să o cutremure şi să o înspăimânte, de a se confrunta cu fantasmele pe care Regine Textoris (mama ei) le proiectase asupra ei. Dacă nu are motivaţia şi atracţia de a participa la viaţa reală, are măcar curajul de a înfrunta această realitate, chiar dacă nu poate ajunge la ea decât tot pe căile visului. Dar, cum ştim, visele ne pot dezvălui lucruri mai adevărate şi mai profunde decât vede mintea noastră lucidă.

Legătura Luizei cu bunica sa este strânsă şi după moartea Emmei Textoris. Anumite gesturi ale Luizei pot fi descifrate prin prisma gesturilor bunicii?

Emma Textoris suplineşte pentru Luiza căldura pe care mama acesteia, urmărindu-şi propriul delir, nu i-o putuse da fetei. Ceea ce caută şi poate va reuşi să preia Luiza de la bunica ei este o formă de autocontrol calm, de încredere în sine, care să se menţină şi în stările dereglate de conştiinţă şi să-i indice drumul de ieşire din labirint.

Ce poate să ducă la colapsul final al Luizei?

În explicaţiile lui Vladinski (repet, nu sunt ale mele, nu doresc să construiesc vreo teorie psihiatrică prin roman), colapsul Luizei este provocat de ruptura interioară dintre conştiinţa ei diurnă şi cea nocturnă, dintre ea şi dublul ei de vis, Adela, pe care chiar doctorul o clivase de fată prin tratamentul cu şocuri electrice. (Mă întrebam eu însumi cum aş reacţiona la electroşocuri, aşa că le-am experimentat prin Luiza). Din fericire, câtă vreme suntem vii (pe urmă, rămâne să mai vedem…), toate experienţele, chiar şi cele mai traumatice, pot să ne înveţe lucruri noi şi să ne deschidă căi neaşteptate. Căderea Luizei în catatonie nu este finală decât pentru acest roman. În romanul următor, aş vrea să-l trimit pe Fulviu, ca un ventriloc metaforic ce este (în sensul că din el vorbeşte o voce mai adâncă decât cea cotidiană), în căutarea Luizei. Nu ştiu de pe acum în ce direcţie vor merge întâmplările, am în minte doar exerciţiile pe care tânărul le va pune în aplicare. Într-o primă instanţă, va încerca să-şi perfecţioneze propriile tehnici de meditaţie, diferite de cea a visului. Fulviu se află însă într-o formă de blocaj interior, care-l împiedică să facă meditaţia yoga, şi din cauza aceasta va trebui, într-o a doua instanţă, să-şi exploreze traumele care îl inhibă. Va trebui să înfrunte demonul viselor care îl bântuie. Aici, în mod paradoxal, tocmai Luiza, fata în trezie paradoxală care poată să călătorească trează prin visele celorlalţi, va fi cea care îl va ajuta să se elibereze. Salvatorul care trebuie salvat… Abia după aceea Fulviu va putea încerca să o ajute la rândul lui pe Luiza, să o aducă înapoi în lumea reală. Îi doresc succes! Fiindcă pe urmă, dacă reuşesc, ei amândoi, în deplinătatea puterilor lor, ea de stăpână a viselor, el de ”director” al centrului de reorganizare a realităţii, vor avea de făcut o altă călătorie.

Pot visele să ardă? Poate un vis să ajungă la capăt?

Afirmaţia / interogaţia aceasta este, evident, o parafrază după ”Manuscrisele nu ard” din Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov. Da, personajele mele spun că visele pot să ardă. Cărţile nu ard, deoarece ele reprezintă un univers mental care s-a autonomizat, prin scris, de cel care l-a creat. Undeva, în absolut, într-o memorie totală a universului, aceste creaţii materializate şi-au câştigat locul şi nu mai pot fi şterse din fiinţă. Însă visele, la fel cu faptele din viaţa diurnă, sunt manifestările propriei noastre existenţe, prin ele trăim, ne transformăm, mergem înainte sau înapoi. Viaţa nu ne este predeterminată, sper, la un mod absolut şi inevitabil, putem să o ducem într-o direcţie sau alta, urmărind desenul celor mai profunde aspiraţii şi dorinţe. Drumul poate să fie meandric, să o ia pe căi greşite, să ne aducă în pragul pierzaniei. În sensul acesta, faptele noastre, fie ele conştiente, fie ele visate, pot să ne ardă, să ne distrugă, sau să ne mântuie. Fiindcă nu orice ardere este ucigătoare, unele pot fi purificatoare, înlăturând balastele care ne ţin pe loc, aşa cum se întâmplă cu rochia de mireasă în flăcări din visele Luizei. Dar efectele ulterioare ale combustiilor actuale nu le putem decât intui; pentru a le vedea sau a le trăi deznodământul, visele trebuie duse până la capăt. Ca şi visul vieţii.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508