Acad. Eugen Simion, invitat la “Conferinţele ICR”

iun. 12th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 19 iunie 2013, ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti), în cadrul seriei “Conferinţele ICR”, acad.Eugen Simion va susține prelegerea “Are un viitor modelul cultural francez?”

Trăim în era globalizării, limba engleză este noua lingua franca, intelectualii umaniști sunt înlocuiți de specialiști, iar cultura se confruntă cu provocările economiei de piață. Modelul cultural francez – al umanismului din secolul iluminist și al pasiunii din veacul romantic, al euforiei estetice din  fin de siecle, al vervei interbelice – este pus în discuție fie de complicatele realități ale zilei, fie de noul discurs antreprenorial, pentru care cunoașterea și productivitatea sunt două registre interșanjabile.  Ce șanse mai are, în aceste condiții, modelul cultural francez? Care este viitorul acestui model în România  și cum va supraviețui acesta la scară globală? – acestea sunt câteva dintre premizele și întrebările abordate în cadrul conferinței de la ICR.

Eugen Simion este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006.

Număr de vizualizări :865


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro