Scriitorul Ştefan Mitroi este nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România, secţiunea „literatură pentru copii şi tineret”, pentru „Jocuri de nenoroc”, Editura Detectiv. O carte sensibilă, cu umor, plină de confesiuni, de imagini puternice ale copilului şi ale adolescentului care a fost autorul volumului nominalizat. Ștefan Mitroi s-a născut în ziua de 5 mai 1956, în satul Siliștea, comuna Vitănești, județul Teleorman. Absolvent al Facultății de Drept din Iași, 1980. În perioada 1990-1991, a fost președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Membru al Uniunii Scriitorilor. Este căstorit și are doi copii. Locuiește în București. A debutat în 1986, la Editura Eminescu, cu volumul „Nimic despre singurătate”. Au urmat, la aceeași editură, cărțile de proză scurtă „Războiul de după război” (1987) și „Somnul verde al copacilor” (1988), apoi cartea pentru copii „Povești din țara Arborado”, apărută într-un tiraj de 100 000 de exemplare la Editura Ion Creangă (1989). După 1990 a publicat romanele „Căderea în cer”, 2003, Editura Libra, „Gaura”, 2004, Editura Libra, tradus în limbile portugheză și spaniolă. „Dulce ca pelinul”, 2008, Editura Detectiv, distins cu Premiul Academiei Române pentru proză. „Dacă Dumnezeu ar muri”, 2011, Editura Detectiv, Premiul pentru cea mai bună carte a anului, acordat de Clubul de proză al Asociației Scriitorilor București. „Vieți greșite”, 2012, Editura Detectiv. Anul acesta este nomnalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România cu volumul de poeme în proză „Jocuri de nenoroc”. I s-au pus în scenă mai multe piese de teatru. Urmează să-i apară, în cursul acestei luni, romanele „Guantanamo”, la Editura Adevărul, și „Biblia pentru furnici”, la RAO. Dan Mircea Cipariu a purtat un dialog, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, cu scriitorul Ştefan Mitroi.