„Gastronomie şi literatură” la Cluj

iun. 18th, 2013 | By | Category: Eveniment

Vineri, 21 iunie 2013, ora 12:00, la sediul Filialei Cluj a USR (str. Universităţii nr. 1), Lukàcs József (redactor la revista Apostrof) va ţine o conferinţă cu titlul „Gastronomie şi istorie în Transilvania secolelor 15-16”.

Recurgând la izvoare de epocă, scrisori, jurnale, se va concentra pe gastronomia şi alimentaţia clujenilor din secolele respective, cu accent pe varză, legumă care, în vremea aceea, era considerată „blazonul ţării”.

Partea a doua a întâlnirii va reuni sub titlul „Gastronomie şi literatură” intervenţii la subiect ale scriitorilor: Péter Demény (Pofte în Verhovina. Despre Ádám Bodor), Andrei Moldovan, Ovidiu Pecican, Petru Poantă, Mircea Popa. Moderator: Irina Petraş

Evenimentul este organizat de Filiala Cluj a USR în colaborare cu ICR Transilvania, în cadrul Festivalului de Carte Transilvania.

Număr de vizualizări :665


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro