“Unchiul este încântat” de V. Leac

iun. 19th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 21 iunie 2013, ora 19:00, la Bookstory (B-dul Eroilor 6-8, Cluj), va avea loc lansarea volumului “Unchiul este încântat” de V. Leac, Editura Charmides. Invitaţi: V. Leac, Rareş Moldovan.

„Există autori care pot fi foarte greu ţinuţi minte pentru câteva poeme specifice. Unul din aceştia este V. Leac. Cu un parcurs ciudat, mereu într-un soi de underground poetic, autorul pare, odată cu publicarea volumului „unchiul este încântat”, unul din cei mai consecvenţi poeţi ai ultimei generaţii. Consecvenţa lui, dincolo de aspectul nonconformist al scriiturii, ţine de aerul „neserios” (cum l-am mai numit în cronica la cartea „Toţi sunt îngrijoraţi”) şi de felul propriu de a anula orice formulă lirică ce poate părea depăşită. Iar această aparentă renegare a formulelor clasice – deşi vine în continuarea imediată a lui Petre M. Haş, Liviu Ioan Stoiciu sau Alexandu Muşina (din zonele ludice ale poeziei ultimului) – arată tot mai clar că Leac este notabil pentru simpla prezenţă în peisajul românesc. Rar găseşti poeţi – din nou, cum spuneam într-o cronică anterioară – mai puţin interesaţi de propria lor poezie. Însă, cum avangarda va fi mereu un fenomen marginal, important doar pentru evoluţia internă a literaturii, V. Leac rămâne pentru cititorii săi un poet dificil de parcurs, care nu reuşeşte decât foarte rar să facă rabat de la naratologia banalului.” (Ştefan Baghiu)

Număr de vizualizări :1020


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro