“Two Rabbit” de Beatrice Ognenovici

iun. 28th, 2013 | By | Category: Eveniment

În curând, la Editura Herg Benet va apărea romanul “Two Rabbit” de Beatrice Ognenovici, volum câștigător al concursului de debut Max Blecher / Herg Benet 2012, secțiunea proză. “Pentru întâia oară problematica generaţiei emo şi a drogurilor de tot felul câştigă în autenticitate prin proiectare cosmopolită, într-un spaţiu hispanic, dar îmbibat de binecunoscutele clişee englezeşti. Muzici, beţii, răscoale adolescentine depănate însă cu umor şi în viteză. Beatrice Ognenovici practică arta scrisului cu o plăcere infernală. De acuzaţiile de grafomanie nesărată o scapă ochiul ager, impresia de bogată experienţă de viaţă şi mai cu seamă inteligenţa artistică.” (Felix Nicolau)

“Romanul Two Rabbit, debutul scriitoarei Beatrice Ognenovici, are ca figură centrală un personaj carismatic, verosimil, intens, sofisticat și care poate crea dependență cititorului. Cartea ne oferă doza ideală decantată din dramatismul și coerența unui bildungsroman autentic, cu șanse de a deveni cult, pe de o parte, și din haoticul tempestuos, sălbatic, al scriiturii postmoderne, pe de alta. Beatrice Ognenovici nu cade, nicăieri pe parcursul acestui roman, în spațiile șterse și comune până dincolo de plictis în care evoluează cei mai mulți debutanți autohtoni. Dimpotrivă, îi place să riște și să creioneze decoruri inedite, luxuriante, dar și întunecat-dramatice, prin care ne putem pierde în voie. Dacă Julio Cortazar ar fi scris un bestseller aflat sub influența serialului Sons of Anarchy, el ar fi semănat cu Two Rabbit.” (Cristina Nemerovschi)

Număr de vizualizări :910


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro