“Turnul de veghe. Jurnal de exil 1995-2004” de Constantin Eretescu

iun. 3rd, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Marţi, 4 iunie 2013, ora 15:00, la Librăria Mihail Sadoveanu (bd. Magheru, nr. 6-8, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Turnul de veghe. Jurnal de exil 1995-2004” de Constantin Eretescu, Editura Vremea. Vor vorbi: Silvia Colfescu – Director al Editurii Vremea, Constantin Eretescu.

“Jurnalul de faţă urmează unui alt jurnal, Pensiunea Dina (1984, 1995) şi altor scrieri memorialistice. Cititorul român va găsi în el o deosebit de interesantă cronică a vieţii de zi cu zi a intelectualului român exilat, cu însingurarea şi dorul de casă pe care le implică îndepărtarea de ţară, frustrări pe care scrisul şi bucuriile intelectului nu le compensează. O carte care trebuie citită nu numai de colegii de generaţie ai autorului, ci în special de tinerii zilelor noastre, fascinaţi de mirajul Occidentului.” (editorii)

Constantin Eretescu este prozator, etnograf, jurnalist, una dintre personalităţile exilului românesc. A fost un dublu exilat: întâi din Basarabia natală, apoi din România, pe care a părăsit‑o în 1980, emigrând în Statele Unite. Opera sa cuprinde romane, studii de etnografie şi articole publicate în revistele exilului românesc şi în cele din România. Printre apariţiile de seamă, strălucesc cu precădere studiile etnografice (Fata pădurii şi Omul nopţii sau Ştima apei – 2007), Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale lumii de azi (2003), Visul lui Owen (2009), sinteza istorică Folclorul literar al românilor. O privire contemporană (2004), romanele Noaptea (1988), În căutarea Alexandrei (1999), Dragă Maria (2009).

Număr de vizualizări :911


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro