Dublă lansare de carte la Bookfest: ”Omul giruetă” de Adrian Alui Gheorghe și antologia Aurel Dumitrașcu – ”O mie și unu de picioare verzi”.

mai 31st, 2013 | By | Category: Eveniment

Vineri, 31 mai 2013, de la ora 14.20, la standul editurii Tracus Arte din cadrul Târgului Internațional de carte Bookfest, ediția a VI-a, a avut loc o dublă lansare de carte: volumul de poeme ”Omul giruetă” semnat de Adrian Alui Gheorghe și antologia (realizată tot de Adrian Alui Gheorghe) Aurel Dumitrașcu – ”O mie și unu de picioare verzi”. Despre cele două volume au vorbit criticul literar Răzvan Voncu și poetul Cosmin Perța, redactor-șef al editurii Tracus Arte.


”Adrian Alui Gheorghe este unul dintre cei mai importanți poeți din generația sa, chiar dacă este discret. Adrian Alui Gheorghe este, totodată, și cel care a preluat moștenirea lui Aurel Dumitrașcu și s-a ocupat de opera sa”, a spus Cosmin Perța, în deschiderea evenimentului.

”Aurel continuă să scrie și după plecare”

Adrian Alui Gheorghe a vorbit despre poetul Aurel Dumitrașcu dar și despre decizia sa de a-i strânge și publica manuscrisele: ”Credem că Aurel Dumitrașcu, cel care a plecat dintre noi în 1990, după plecare a fost prezent mult mai mult decât mulți dintre cei care sunt și au rămas în viață. Cineva spunea că Aurel continuă să scrie și după plecare, pentru că cele patru cărți inedite și antologiile apărute până acum plus jurnalele sunt mărturie ale unei arderi excepționale. Nu cred că am făcut un lucru deosebit, am făcut un lucru normal. Am o datorie morală să aduc între coperți ceea ce Aurel a lăsat în manuscrise. Mi-am asumat acest lucru și pentru că am fost prieteni buni. Jurnalul lui va apărea într-o ediție completă și va demonstra condițiile în care a trăit și supraviețuit un intelectual înainte de 89. Ceea ce face editura Tracus Arte pentru poezia lui Aurel Dumitrașcu este un lucru de admirat.”
Criticul literar Răzvan Voncu a ținut să precizeze care este legătura dintre cei doi poeți și de ce lansarea volumelor ”Omul giruetă” și „O mie și unu de picioare verzi” a avut loc în această formulă: ”Această dublă lansare nu este întâmplătoare și nu are la bază doar prietenia celor doi. În 2013, Aurel Dumitrașcu are o imagine destul de importantă pentru a merita o antologie. Generația 80 a devenit o generație a clasicilor, la care ne raportăm acum.
Adrian Alui Gheorghe este nu numai unul dintre cei mai importanți poeți de azi ci este un poet care a coborât poezia în cotidian. El scrie o altfel de poezie. În primul rând este o poezie înțeleaptă, într-un stil propriu iscodește fețele lumii. Pornind de la cotidian, poezia lui privește în sus. Se întoarce la sensul originar al poeziei. De aceasta este postmodernă, pentru că restaurează rolul poeziei, de a lega omul de creator. ”Omul giruetă” este un volum care te pune pe gânduri.
Adrian Alui Gheorghe își ia distanță și se privește pe sine. ”Omul giruetă” este un volum în care miturile sale sunt recercetate și care adaugă o greutate în plus unei cariere remarcabile. Îl felicit și pentru tot ceea ce face pentru memoria lui Aurel Dumitrașcu.
Este un poet adevărat, nu este un poet vedetă.”

Dorina CIOPLEA

Număr de vizualizări :1392


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro