”Costumul negru”, de Adrian Popescu, lansat la standul editurii Polirom, în cadrul Bookfest

mai 31st, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 31 mai 2013, în cadrul Târgului Internațional de Carte Bookfest, ediția a VI-a, a avut loc lansarea volumului de poezie ”Costumul negru”, de Adrian Popescu, editura Polirom. Despre carte au vorbit criticii literari Dan Cristea și Cosmin Ciotloş. Moderator: Ana-Maria Tăbârcă. ”Costumul negru”, potrivit criticilor prezenți la eveniment, este un volum care descoperă noi fețe ale poetului Adrian Popescu.

Criticul literar Dan Cristea a fost primul care a vorbit despre acest nou volum de poeme al lui Adrian Popescu, volum care, se pare, aduce în fața cititorului un poet înnoit, care vine cu lucruri proaspete: ”Este o poezie despre care simt nevoia să vorbesc în șoaptă, pentru că este o poezie a șoaptelor. Aș începe prin a spune că, veteran fiind în a scrie despre poezia lui Adrian Popescu, credeam că știu dacă nu totul, atunci aproape totul despre această poezie. Nu. Cu acest volum, Adrian Popescu îmi și ne face surpriza să apară și ca poetul pe care îl știam, poetul de substanță, dar și ca un poet capabil de a spune lucruri noi și extraordinare. Cred că se poate vorbi și despre faptul că Adrian Popescu este un mare poet. Numai un mare poet poate să găsească, după multe volume, forța, vivacitatea de a spune lucruri noi. Îl regăsim, de pildă, în acest volum pe un Adrian Popescu pe care îl știam în bună măsură. Un Adrian Popescu al lucrurilor originale, al începuturilor de lume. Vă atrag atenția chiar asupra primului poem care începe cu ”o dimineață”. Adrian Popescu este, în genere, un poet al dimineților, un poet unde lumea începe, se trezește la viață. Este o caracteristică a lui, o caracteristică substanțială. Găsim un Adrian Popescu al lucrurilor umile și, în același timp, capabile să ne vorbească. Un poet al acestor lucruri mărunte, un poet evocând zmeura, versuri extraordinare. Lucruri mici sau alte lucruri mai importante sau mai puțin importante. Poezia lui efectiv pleacă de la acest sentiment al vieții mărunte, dar cu o mare, mare semnificație.
Dar pe de altă parte găsim un Adrian Popescu efectiv nou, pe care îl bănuiam dar în același timp el vine aici cu lucruri absolut noi. Un Adrian Popescu care vorbește mai liber ca niciodată (poetul însuși ne atrage atenția că a îmbrăcat o formaă mai liber-conversativă). Un poet care vorbește despre copilărie, care ne oferă amănunte biografice, care vorbește despre o Bucovină originară, ne oferă amănunte despre vecini, despre o lume pe care o știam dar nu o știam atât de bine.
Îmbină invizibilul cu vizibilul. Una dintre marile teme ale cărții este această diferență dintre uscat și sevă. Uscatul este moartea. Uscăciunea, praful înseamnă moartea. Tot ceea ce este plin de sevă înseamnă viață. Este o poezie extraordinară și, dacă vreți, și a apropierii de momentele când se pășește dincolo, un dincolo unde, cum spune poetul, totul cu totul se îmbină.
O poezie calmă și tandră, în același timp, care vorbește despre lucruri care efectiv sunt deasupra noastră.”

”Îmi place încercarea de a se fixa el însuși în spațiul literar autohton”
Criticul literar Cosmin Ciotloș, de asemenea invitat să vorbească despre acest volum, a ținut să puncteze câteva lucruri legate atât de scriitura lui Adrian Popescu cât și de modul în care aceasta a fost percepută, de-a lungul timpului, de critica de specialitate: ”S-a spus deja că Adrian Popescu e un poet care nu a ocolit deloc editurile, el publicând relativ mult, dar nu atât de mult încât să deranjeze. Eu aș veni cu o completare: pe lângă dimensiunea aceasta prolifică a scrisului său aș adăuga și faptul că în general critica nu l-a ocolit pe Adrian Popescu și este de ajuns să ne uităm pe coperta patru a acestui volum, unde sunt nu mai puțin de șapte semnături de critici importanți și foarte importanți. Despre Adrian Popescu s-a scris încă de la debut, din 1971, s-a scris mult și s-a scris extrem de consistent. Ce aș avea de reproșat nu acestor critici cât abordării lor sau aerului timpului e laxitatea expresiei. Faptul că toți au încercat să-l fixeze pe Adrian Popescu în istoria literaturii românești folosind niște mănuși foarte catifelate, de altfel adecvate scrisului său. Însă, deși moliciunea asta nu era una neîntemeiată, cred că nu era una foarte eficientă. Pentru că acesta, cred eu, este motivul pentru care, deși este un poet extraordinar, Adrian Popescu se uită, îndeobște. De fiecare dată când se fac liste, topuri, retrospective, cărțile lui cad de desubtul acestui discurs excesiv de tandru.
Cred că lucrurile ar trebui spuse altfel.
Ce îmi place cu asupra de măsură este încercarea, evident sfioasă, evident de mare bun simț, de a se fixa el însuși în spațiul literar autohton. Nu numai în lumea literară ci în spațiul literar.”
La final, înainte de a citi câteva versuri din volumul lansat, Adrian Popescu a spus câteva vorbe despre această carte: ”Probabil că e o schimbare, cum au spus mulți. Am încercat să fiu mai puțin convențional, mai puțin grav, fără să am solemnitățile de altă dată dar păstrând totuși grundul care într-adevăr încearcă să păstreze o legătură cu invizibilul.”

Dorina CIOPLEA

Număr de vizualizări :1353


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro