“Sihastrul. The Hermit” de Doris Plantus

apr. 28th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Contemporary Literature Press sub auspiciile forurilor: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român  și  Ambasada Republicii Irlanda a apărut volumul “Sihastrul. The Hermit” de Doris Plantus, editată de Lidia Vianu.

“Doris Plantus s-a născut la Detroit dintr-un tată bucovinean şi o mamă din Banat. În anul 2013, când autoarea împlineşte 56 de ani, Contemporary Literature Press îi publică, iată, în premieră, o carte scrisă într-o limbă română splendidă   — cu care foarte puţini români, născuţi şi crescuţi în România, se pot cu adevărat mândri. Volumul se lansează oficial marţi, 23 aprilie 2013, iar cartea poate fi consultată şi descărcată la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/doris-plantus-sihastrul.html

În Statele Unite, Doris Plantus este profesoară universitară de literatură. Ea însăşi se descrie ca „traducătoare şi scriitoare bilingvă, publicată în măsură modestă.” Îndreptăm această stare de lucruri, publicând în limbile română şi engleză, chiar în traducerea autoarei, o povestire despre Facerea Lumii, sau, mai bine zis, o sumă de povestiri despre facerea lumilor, legate la un loc într-un text care aduce cu „Luceafărul” şi cu „Meşterul Manole” în acelaşi timp.

Sihastrul parcurge aventurile limbii române de la Biblie la The Big Bang. În egală măsură, el îmbină tonul grav al căderii şi înălţării cu zâmbetul zeflemitor al lui Anton Pann. În plus, Doris Plantus răstoarnă mitul lui Satan, care, în The Hermit, este Lucifer în persoană — mesagerul luminii, respectat de Divinitatea însăşi.

Povestirile se întrepătrund, căderile anticipează ridicările repetate spre lumină, îngerul intră în trupul omenesc al eroilor, şi toate întâmplările curg cât se poate de spontan. Peştera Sihastrului este cosmosul, iar naraţiunea nu are nici început, nici sfârşit.

Meditaţia cosmogonică nu este un subiect nou: ea revine tot mereu, de la Biblie la contemporanul nostru, Julian Barnes, în cartea lui intitulată Lumea în 10 capitole şi ½. Acest mic volum despre o obsesie fără limite a minţii omeneşti are meritul de a face din nesfârşire povestea spiritualităţii româneşti. Este o poveste scrisă într-o limbă română de mare forţă expresivă, într-un stil cum nu se poate mai elegant, şi cu reale valenţe filosofice. Să nu uităm că autoarea s-a ocupat îndelung nu numai de Lucian Blaga, ci şi de Ionel Teodoreanu. “ – C. George Sandulescu & Lidia Vianu

Număr de vizualizări :748


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro