“Cred că fiecare artist ar trebui să aibă manifestul lui”

apr. 14th, 2013 | By | Category: Studioul de carte

În luna aprilie 2013, la Teatrul Odeon din Bucureşti  au loc primele reprezentaţii ale instalaţiei performative “Urme de distrugere pe Marte” de Cinty Ionescu pe poeme de Bogdan Ghiu, performer: Nicoleta Lefter (10, 11 şi 19 aprilie 2013, ora 19.30). Andra Rotaru a dialogat cu Nicoleta Lefter despre acest eveniment, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Intersecţiile şi colaborările dintre arte devin din ce în ce mai prezente în peisajul cultural românesc. Cum ai fost cooptată în acest proiect, “Urme de distrugere pe Marte”? De la ce a pornit?

A pornit dintr-o colaborare mai veche cu Cinty Ionescu şi Miron Ghiu şi, evident, dintr-o curiozitate de-a mea de a depăşi zona comodă şi cuminte a teatrului actual bucureştean, intersectând aceste arte într-o infuzie live de senzaţii şi stări de bine.

Hibridizare. O definiţie din punctul tău de vedere.

Citind întrebarea am mers la dex pentru explicaţia tehnică a cuvântului, şi cam asta e: HIBRIDIZÁRE (‹ engl. hybridization {i}) s. f. (CHIM.) Fenomen prin care, dintr-un număr de orbitali atomici de energie şi geometrie diferită, se obține, prin contopire, același număr de orbitali cu energie și geometrie identică, numiți orbitali degenerați sau hibridizați.

Şi, acum, explicaţia personală a cuvântului hibridizare: aici o să aberez puţin, îmi place mult să fac asta :)): pui într-un pahar apă, apoi pui nisip, apoi pui pulbere de stele, un sentiment de triunghi isoscel şi o linie dreaptă – rezultatul e unul de ardere în gol, dar cu efect întârziat. (tot ce nu e de folos Universului – la o privire superficială – la un moment dat, circulând devine util, adică nimic nu dispare, totul se transformă în materie vie)

În instalaţia performativă “Urme de distrugere p Marte” sunt şi fragmente de interviu cu tine şi Bogdan Ghiu, de o sinceritate frustă.

Da. Sinceritatea e secretul. Dacă o iei pe străduţe, te rătăceşti şi pierzi timp. Încerc să fiu sinceră cu mine şi cu ceilalţi, chiar dacă uneori deranjează sau este percepută ca o doză mare de naivitate via prostie.

E necesar riscul, chiar şi atunci când devoalarea unor răspunsuri la diverse teme poate fi şocantă pentru unii spectatori?

Frica şi tot ce ţine de ea face ca anumite lucruri-vorbe să te şocheze. Totul e posibil (chiar suntem liberi), şi când înţelegi asta nu te mai şochează şi nu te mai dezamăgeşte nimic. E necesar riscul pentru a dilua, poate chiar a dispărea nişte frici, logic. Şi numai aşa poţi să-l aduci pe om cu tine, dând jos masca, fiind sincer, dând răspunsuri sau punând probleme simple, elementare, care sunt în noi permanent: moarte, iubire.

Care a fost sau este relaţia ta cu poezia contemporană românească?

Relaţia mea cu poezia contemporană – nu vreau să mă laud că citesc poezie sau să cert pe cineva că nu face asta – am să explic ce simt eu fără de poezie: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

*(Daca aş fi fost Perjovski ţi-aş fi exemplificat mult mai frumos .)

Există o responsabilitate a artistului faţă de spaţiul în care creează, din care creează, fie că el este interior sau exterior, temporal sau atemporal, artă vizuală, muzicală sau poetică?

Există acest spaţiu interior (deşi se porneşte de la unul exterior), unde fiecare artist, în timpul real al spectacolului stă, şi e o buclă în timpul fizic al artistului, adică noi fugim câte o oră sau două din viaţa noastră, în alt timp.

Şi de foarte multe ori e mai plăcut acolo decât în timpul nostru de oameni – furnici.

La un moment dat afirmi în cadrul acestui proiect că, pusă în situaţii negative sau pozitive, există nişte momente de scurtcircuit, în care nu te poţi exprima. Însă că, pusă în aceeaşi situaţie, pe scenă, nu ai aceste pauze de reflecţie.

Responsabilitatea este să-l păstrezi igienic pe cel atemporal, dacă încerci să te foloseşti de el pentru mijoace ieftine, doar personale şi rapide, se răzbună. Dacă devine şi o cauză nobilă el se deschide şi redeschide ca un lotus de fiecare dată, îmbogăţindu-te pentru a transmite celorlalţi Binele-Iubirea.

Şi, în acelaşi timp, cred că există şi riscul acestor vizite dese în interior de a deveni defazat în timpul fizic, în relaţiile cu oamenii, cu anumite situaţii concrete, eu asta simt că se întâmplă cu mine, o uşoară nesincronizare sau defazare.

Ce ai învăţat din acest parcurs artistic?

Cred că fiecare artist ar trebui să aibă manifestul lui, asta am învăţat eu din acest parcurs. Un artist trebuie să creadă în ceva al lui personal, credinţele lui morale, filozofice, spirituale, senzoriale.

Să dăruiască – să exploateze toate zonele de transmitere/ toate ferecvenţele.

Număr de vizualizări :2495


2 Comments to ““Cred că fiecare artist ar trebui să aibă manifestul lui””

  1. Adina Dumitrescu spune:

    „infuzie live de senzaţii şi stări de bine”, cred că doar pentru a aduce asta, singuri sau în colaborare cu alţii, merită să parcurgem lungul, sau greul, sau imprevizibilul „drum al nopţii către zi”. Şi dacă muzica se regăseşte în text şi ambele în reprezentare scenică, putem spune – ah, SINERGIA, ah, hibridarea sau ah, simbioza!

  2. cinty ionescu spune:

    fotografii de Adi Tudose

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro