Sorin Scurtulescu expune ”Roma, corp urban” la Timișoara

mart. 21st, 2013 | By | Category: Proiecte

Marți, 2 aprilie 2013, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă din Timişoara (Palatul Baroc, Piaţa Unirii nr.1), va avea loc  vernisajul expoziţiei “Roma, corp urban” a artistului vizual Sorin Scurtulescu, fost bursier “Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma. Curator: Robert  Șerban. În cadrul vernisajului vor lua cuvântul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara şi Robert Şerban, curatorul expoziției. Expoziţia va fi deschisă până în data de 14 aprilie 2013 şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10-18 (lunea închis).


Lucrările prezentate în cadrul expoziţiei „Roma, corp urban” fac parte dintr-o serie recentă de picturi realizate în plein air. Seria cuprinde corpul urban, concentrarea scenografică creată de lumina stradală în diverse puncte de interes. Lucrările incluse în expoziţie sunt realizate în tehnica clasică a uleiului pe pânză.

Sorin Scurtulescu s-a născut la Timişoara, în 1979. Printre cele mai importante expoziţii personale se numără: “ROMA Corp Urban“ la Noua Galerie a  IRCCU Veneția,(2012); “ Il corpo urbano notturno”, Accademia di Romania, Roma (2011); “Pour les connaisseurs”, Centrul Cultural Francez din Timişoara (2010); “Ecorşeu”, Galeria Calina, Timişoara (2009); “Plein Air”, Palatul Mogoşoaia, Bucureşti (2007); Galeria Melnikow, Heidelberg, D (2007); “24 Portrait Project”, Centrul Cultural German din Timişoara (2006);

“BLOC” Galeria 28, Timişoara (2005); “New paintings 2003-2004”, Lord Wandsworth College, Marea Britanie (2004); “New Paintings and Drawings 2001-2002”, University of Sunderland, Marea Britanie (2002). O parte din lucrările sale se află în colecţii publice şi private.

Scurtulescu trăieşte şi lucrează în Europa.

Număr de vizualizări :935


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro