spot_img

Contratenorul Cezar Ouatu, la Sala Radio

Miercuri, 20 martie 2013, ora 19:00, contratenorul Cezar Ouatu, alături de Orchestra de Cameră Radio, va interpreta cele mai frumoase arii baroce semnate de marele compozitor al epocii, Georg Friedrich Händel. În programul serii: arii şi uverturi din operele lui Händel, ca Giulio Cesare, Flavio, Rinaldo, Alcina, Ariodante, Partenope. Concertul se va desfăşura sub conducerea tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, numit dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi în 2011, cel mai tânăr muzician din România care a ocupat o astfel de poziţie.

Cezar Ouatu nu este numai câştigătorul selecţiei naţionale Eurovision, ci, înainte de toate, un artist cu o carieră impresionantă, de la primele lecţii influenţate de familia sa de muzicieni (din Ploieşti), continuate prin studiile absolvite cu calificativul maxim la prestigiosul Conservator „Giuseppe Verdi” din Milano. Contratenorul deţine mai multe premii internaţionale la concursuri de prestigiu printre care: Francisco Viñas – Barcelona – cel mai bun contratenor,  Competizione dell’Opera din Dresda – premiul întâi absolut, Riccardo Zandonai Riva del Garda – premiul special al juriului, Renata Tebaldi – San Marino – premiul baroc, Spiros Argiris – Sarzana – premiul întâi absolut şi Hariclea Darclée – Brăila – premiul de excelenţă. Cariera sa internaţională l-a purtat pe scene europene importante, fiind solicitat să evolueze alături de cele mai mari nume ale scenei internaţionale graţie vocii sale deosebite. Următoarele sale proiecte pentru perioada 2013 – 2014 includ roluri şi concerte atât în Europa cât şi în Statele Unite al Americii, un concert la Moscova alături de soprana Angela Gheorghiu, înregistrarea discografică în primă premiera mondială a operei La clemeza di Tito de Gluck pentru casa discografică Sony Classics.

Contratenorul CEZAR OUATU s-a născut într-o familie de muzicieni astfel că frecventarea cursurilor Liceului de Muzică şi Arte din Ploieşti a fost opţiunea firească. După studii de pian şi cor a început în 1998 să studieze canto şi muzica barocă descoperindu-şi vocea de contratenor. În 2001 a fost admis la Conservatoriul Giuseppe Verdi din Milano la clasa celebrei profesoare Margaret Hayward şi a absolvit în 2004 cu calificativul maxim. În paralel a urmat cursuri de măestrie cu  Jordi Savall, Sara Mingardo, René Clemencic şi Mariana Nicolesco.

Cezar Ouatu deţine mai multe premii internaţionale la concursuri de prestigiu între care: Francisco Viñas Barcelona – cel mai bun contratenor,  Competizione dell’Opera din Dresda – premiul întâi absolut, Riccardo Zandonai Riva del Garda  – premiul special al juriului, Renata Tebaldi San Marino – premiul baroc, Spiros Argiris Sarzana – premiul întâi absolut şi Hariclea Darclée Brăila – premiul de excelenţă.

Contratenorul Cezar Ouatu este invitat în permanenţa să susţină recitaluri în Italia şi în întreaga lume fiind colaborator la ansamblurilor Cappella Musicale din Lodi şi Corul Claudio Monteverdi din Crema. Datorită acestor solicitări are un repertoriu în care se regăsesc creaţii importante ale genului: Dixit Dominus de G.F Händel, Te Deum de H. Purcell, Nisi Dominus şi Stabat Mater de A. Vivaldi, Requiem de F. Cavalli, Carmina Burana de Carl Orff. La San Marino, în august 2007, a repurtat un succes considerabil într-un recital cu arii de G.F. Händel şi A.Vivaldi realizat în colaborare cu ansamblul baroc Venti, turbini dirijat de Sergio Ciomei.

În stagiunea 2006-2007 a debutat la Teatro La Fenice din Venezia cântând rolul Armando d’Orville din opera Il crociato in Egitto de G. Meyerbeer în spectacolul regizat de Pierluigi Pizzi şi conducerea muzicală Emmanuel Villaume.

Angajamentele sale din perioada 2011-2012 au fost un succes cu ecouri foarte bune în revistele internaţionale de specialitate fiind menţionate: Montezuma de Graun (rolul titular) la Festivalul „Sanssouci” de la  Potsdam; Salustia de Pergolesi (Alessandro) la Festivalul Pergolesi de la Jesi, Alcina de Händel (Ruggiero) la Opera din Lausanne sub bagheta lui Ottavio Dantone, Die Fledermaus (Orlofsky) la Opera Naţionala din Zagreb.

Contratenorul Cezar Ouatu a susţinut recitaluri în multe oraşe ale ţării şi a participat la concerte vocal-simfonice cu Orchestra de Cameră Radio, Camerata Regala, cu orchestrele Filarmonicilor din Ploieşti, Cluj, Arad, Braşov, Sibiu.

Dirijor Principal al Operei Naţionale Române Iaşi din stagiunea 2011-2012, cel mai tânăr dirijor care ocupă o astfel de funcţie, GABRIEL BEBEŞELEA s-a impus la nivel naţional odată cu dobândirea Premiului I la Concursul de dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti 2010.

În paralel desfăşoară o activitate susţinută ca Dirijor Principal al ansamblului Sibiu Youth Orchestra, fiind unul din membrii fondatori ai acestuia. Din 2009 este dirijor şi al Icon Arts Ensemble.

2012 s-a dovedit a fi un an extrem de prolific pentru tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea: la Opera Naţională Română Iaşi a avut fericita ocazie de a colabora cu celebrul regizor Andrei Şerban la realizarea spectacolului Indiile galante; şi-a încheiat studiile de Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea renumitului dirijor Horia Andreescu; a fost desemnat câştigătorul Bursei de dirijat Dorel Pascu şi a avut onoarea să dirijeze concertul dedicat Zilei Regelui Mihai I, colaborând cu violonistul Alexandru Tomescu şi Ansamblul Stradivarius.

Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Până în prezent, Gabriel Bebeşelea a fost invitat în festivaluri de renume: Festivalul internaţional George Enescu, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, InnerSoundFestival.

Bursa oferită în 2011 de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a permis un stagiu de asistenţă la  renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508