spot_img

Bilanţ al Târgului GAUDEAMUS Craiova

Duminică, 3 martie 2013, s-a încheiat ediţia a 12-a a Târgului GAUDEAMUS Craiova, eveniment cultural expoziţional organizat de Radio România, prin echipa GAUDEAMUS şi studioul regional Radio România – Oltenia Craiova, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Evenimentul cu numărul 73 din seria târgurilor organizate de Radio România ca parte a Programului LECTURA a reunit în acest an 43 de editori, distribuitori de profil, instituţii culturale şi de învăţământ, la care se adaugă numeroase edituri străine reprezentate în standurile agenţiilor de distribuţie de carte participante. Caravana GAUDEAMUS va continua cu Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca, ediţia a 14-a, care se va desfăşura în perioada 17-21 aprilie în Piaţa Unirii din Cluj.”

Dublu record la GAUDEAMUS Craiova 2013: cel mai mare număr de vizitatori de până acum: cca. 12.000 de persoane, la care se adaugă un total de 30 de evenimente culturale – lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitori şi dezbateri – care au adus în prim-plan personalităţi ale vieţii culturale din ţară şi din Oltenia. O prezenţă specială în cadrul Târgului a fost criticul literar Eugen Negrici, care a lansat la GAUDEAMUS Craiova ediţia a II-a a volumului Figura spiritului creator, publicat de Editura Cartea Românească.

Preşedinte de onoare al Târgului a fost Emil Boroghină, amfitrion al celor 12 ediţii GAUDEAMUS Craiova de până acum.

Vedetele ediţiei GAUDEAMUS Craiova 2013 au fost olimpicii internaţionali din Oltenia, care au fost protagoniştii unei ceremonii de premiere organizate sâmbătă, 2 martie, în cadrul proiectului Invitaţi de nota 10: Olimpicii României. S-au aflat în atenţia publicului şi a presei: Radu Adrian Marian, medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova), Ioan Laurenţiu Ploscaru, medalie de aur la Balcaniada de Matematică pentru Juniori (Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, Râmnicu-Vâlcea), Mircea Dan Mirea, medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică şi Biologie (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova), Elena Dalaban, locul I la Olimpiada Internaţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română (Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Târgu-Jiu). Olimpicii au primit premii din partea sponsorilor, Automobile Dacia şi Sonimpex, precum şi cărţi oferite de editurile Casa Radio, Aius, Eikon, Semne – Artemis, Adevărul, Corint, Alma, Cetatea de Scaun, Nemira.

Sâmbătă, 2 martie, a avut loc etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, o competiţie de creativitate şi comunicare pe teme de literatură la care au participat elevi de la mai multe licee din Craiova. Câştigătorii concursului au fost: locul I – Gabriela Bănică, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, locul II – Mihaela Roşca, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Carol I”, locul III – Ileana Ancuţa Simion, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova. Finala concursului se va desfăşura cu prilejul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, care va avea loc în perioada 13-17 noiembrie a.c. în Pavilionul Central Romexpo, Bucureşti.

Peste 400 de volume au fost donate de către vizitatorii şi editorii participanţi la Târg ca urmare a campaniei „Cărţile se întorc acasă”. În premieră în acest an, volumele donate au fost direcţionate către bibliotecile a două penitenciare din Craiova: Penitenciarul de Maximă Siguranţă şi Penitenciarul pentru Tineri şi Minori. Campania de donaţie de carte se derulează în Bucureşti şi pe parcursul anului în oraşele Caravanei GAUDEAMUS, iar de la lansarea acestui proiect în 2010 până în prezent, peste 55.000 de volume au fost donate către biblioteci publice rurale şi şcolare din aria de acoperire a posturilor Radio România.

Premiile Târgului GAUDEAMUS Craiova 2013 au fost decernate duminică, 3 martie, ora 12.00 astfel:

Trofeele GAUDEAMUS (acordate prin Votul Publicului exprimat prin completarea de către vizitatori a unor chestionare distribuite pe durata Târgului):

–        locul I: Editura HUMANITAS

–        locul II: Editura TRITONIC

–        locul III: Editura NEMIRA

Cea mai râvnită carte a Târgului (prin Votul Publicului): volumul Amintiri din pribegie, de Neagu Djuvara, publicat de Editura Humanitas şi volumul Comunicarea radiofonică. Provocările prezentului, de Gabriela Rusu-Păsărin, publicat de Editura Tritonic;

Trofeele Presei decernate jurnaliştilor pe secţiunile: presă scrisă – cotidianul Cuvântul libertăţii; TV – posturile Digi24 Craiova, TVR Craiova şi GTV; la secţiunea radio, premiul nu s-a acordat întrucât publicul a nominalizat aproape în unanimitate postul Radio România – Oltenia Craiova, organizator al Târgului;

Premiul EducaţiaEditura UNIVERSITARIA din Craiova;

Premiul special “Vocea craioveană a Târgului GAUDEAMUS” oferit domnului Mircea POSPAI, redactor-şef Radio România – Oltenia Craiova;

Premiul Miss Lectura: domnişoara Roxana Săvulescu.

Premiul Tombolei GAUDEAMUS – o tabletă oferită de Rotary Club Craiova – a fost câştigat de domnul  Virgiliu Mateescu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508