”Sub Pomul de scorțișoară. Meditații” de Daniela Andreescu

mart. 6th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La editura Herald, în colecția Meditații vizuale, a apărut de curând volumul ”Sub Pomul de scorțișoară. Meditații” de Daniela Andreescu.

„Intenția acestei cărți nu este aceea de a oferi texte literare, poezii sau eseuri, ci un ansamblu de cuvinte și imagini conceput ca un ghid de meditație în lucrul cu sine. Scopul este exersarea abilității de „a fi” și „a face”, astfel încât prin îndrumarea atenției, cu intenție și fără judecată, să devină mai ușor posibile acele schimbări ale minții capabile să ducă la transformări pozitive ale conștiinței și vieții.”

„Reflecția propusă aici este rezultatul integrării unor tehnici și metode din domeniul dezvoltării personale în sens larg, precum și propriei experiențe, personală și profesională, în calitate de coach și formator în comunicare și relații interumane.”

„Cartea poate fi parcursă atât „pe drumul lecturii” cât și „pe drumul lucrului cu sine”. Cititorii care vor alege să exploreze și cel de al doilea drum, pe calea cunoașterii de sine și a schimbărilor pozitive – prin cultivarea calităților minții, a flexibilității mental-emoționale, a capacității de concentrare și susținere a atenției – vor găsi sugestii, scrise pentru ei, sub titlul Ghid de lectură.” (Daniela Andreescu, Cuvânt înainte)

Parcurgând drumul către sine însăși și ajutându-i și pe alții s-o facă, Daniela Andreescu se „dezvăluie” – deci – în trepte: doar pe jumătate în prima etapă, pentru ca apoi, în cea secundă, și mai departe pe traseu, ăa se arate complet la față, la noua ei față. Detaliu semnificativ: o face acum, în Sub Pomul de scorțișoară, în românește, după ce în The Gift of Now folosise limba engleză. (Ion Bogdan Lefter, Prefață)

Daniela ANDREESCU (Danand) este pasionată atât de domeniul dezvoltării umane și științelor cognitive, cât și de spiritualitate, artă și expresie creativă. Este coach acreditat de Federația Internațională de Coaching, consultant în comunicare și relații interumane, formator Metoda ESPERE®, practician certificat în diverse metode de gestionare a stresului prin terapii alternative și tehnici contemplative. Din 2008 dezvoltă programe individualizate de transformare personală holistică, susține ateliere de comunicare și dezvoltare personală, acompaniază ca Life Coach. Textele, picturile, desenele și fotografiile care stau la baza imaginilor cărții The Gift of Now sunt rezultatul a trei ani de lucru și interacțiune profesională cu oamenii și cu sine, al integrării învățăturilor primite și cunoștințelor dobândite de-a lungul timpului, al inspirației apărute în contextul demersurilor din zona spiritualității.

Număr de vizualizări :1143


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro