La Editura Feed Back a apărut volumul “Bloop” de Virgil Costiuc.
„În noul său volum, Virgil Costiuc este un poet care îşi povesteşte viaţa nostalgic prin intermediul obiectelor. De la Mantaua lui Gogol ajungem iată la Şuba lui Costiuc: „Am găsit-o în podul casei/prin mormanul de vechituri/mâncată de molii/mirosind a mucegai/decolorată de soare şi roasă la mâneci/ca un greabăn de vită tăbăcită/roasă de cureaua genţii de scule/cu garnituri de cauciuc…” Viaţa poetului şi viaţa personajelor sale, că Virgil Costiuc are personaje, el fiind un poet (post)modern, aşezând cu voios curaj sub formă de versuri adevărate naraţiuni, aşadar viaţa personajelor sale este legată mai mult sau mai puţin sentimental de obiecte: de o pălărie, de un ban mic, obiect simbolic („cel mai mic ban din lume/cu el nu se poate cumpăra nimic”, sclipind „a ochi de şarpe/suprapus peste cochilia unui melc”), o găleată „ca un izvor de viaţă”, o mască, un cuptor al prieteniei şi al poeziei, o elice de lemn, o lanternă, în fine, o piatră de râu ca o moştenire menită să-i ofere poetului un ritual cotidian: „Toată averea mea e o piatră de râu/neagră la culoare, rotundă/găsită pe rambleul căii ferate/de atunci sunt captivul unui ritual/stăpân peste dimineţi/paznic de far al plajelor umezite de valuri/şlefuind o lamă de cuţit…” Dar, ca-ntr-un adevărat volum de poezie în care epicul are un rol important, găsim şi portrete memorabile cum e cel al domnişoarei doctor, „bătrâna domnişoară doctor/(care) se visa cu fiecare bolnav/făcând dragoste…” Dar, în general, sentimente, stări de spirit, meditaţii asupra vieţii şi morţii – toate sunt exprimate de poet prin intermediul unor obiecte cu valoare simbolică sau sentimentală. Şi nu e puţin lucru. Contele Lev Tolstoi spunea că „piatra nu poate să devină dăunătoare, nu poate să devină nici măcar nefolositoare”. Omul însă „poate fi dăunător, poate fi nefolositor…” (D.A.Doman, Revista Argeş, martie 2013)
