Joi, 21 februarie 2013, de la ora 19.00, în cele trei săli ale galeriei AnnaArt (Str. Mahatma Gandhi Nr.1, Sector 1, zona Kiseleff/Docenţilor, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziției Dorin Crețu: Pictură. Expoziția de la AnnArt este curatoriată de Simona Vilau și reunește un fond de 40 de lucrări recente (2011- 2012) – pictură în tehnică mixtă și desen. Expoziția este deschisă pentru public în perioada 21 februarie – 28 martie 2013, întreg fondul de lucrări fiind disponibil pentru vânzare.
Expoziţia își propune să fie un punct de referinţă pentru recuperarea fermă în România a unui artist contemporan de mare forţă şi subtilitate creativă, prezent în colecții muzeale și private importante dar insuficient cunoscut de către publicul de artă din țara noastră.
Nume marcant al Generaţiei ‘80 din arta plastică bucureşteană, din 1990 artistul trăieşte şi lucrează la Paris, unde are o bogată activitate expoziţională și unde primește în 1995 o bursă de creație a Ministerului Culturii din Franța. Palmaresul său cuprinde numeroase expoziții personale și participări la expoziții de grup – organizate în spații consacrate, de la Paris la Londra, de la Cracovia la Bruxelles sau Taipei. În România revine în 2008, cu retrospectiva de la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. (detalii în CV alăturat).
Lucrările lui Dorin Crețu au fost achiziţionate de către Ministerul Francez al Culturii pentru Fondul Naţional de Artă Contemporană din Franţa, precum şi de către MNAC din Bucureşti, pentru colecţia sa permanentă.
„La o primă vedere, se poate spune că este vorba despre imagini abstracte, izvorâte din stilistica sobră a minimalismului, metabolizate ulterior de un organism meditativ-poetic. Sau că sunt mantre realizate de o mână perfecţionistă, care trasează cu precizia unui ac contururi aureolate unor inflorescenţe de gheaţă. Captarea poveştii însa nu e simplă. Poate fi vorba despre un şir de poveşti sau despre pauza dintre ele, aceasta e şi capcana, depinde din ce perspectivă priveşti […].Multiplicitatea straturilor de pastă abia perceptibilă, cu tentă deschisă, ce imită şi concurează lumina, se dezvoltă în noi şi noi variante şi variaţiuni. Fiecare tablou reflectă un stadiu, fiecare stadiu te trimite către următorul. Nu au început şi sfârşit.” (Simona Vilău, curator)
La vernisaj se va lansa și catalogul expoziției, publicat de AnnArt în ediție bi-lingvă, într-un tiraj de 400 de exemplare precum și într-o serie scurtă, cu 13 exemplare unicat, semnate de artist și insotite de un desen original.
Catalogul cuprinde eseuri semnate de Gabriela Massaci, Simona Vilău și Matei Vișniec, precum și un colaj de texte critice din principalii exegeți ai operei lui Dorin Crețu. Un fragment din catalog este disponibil în format digital pe website-ul AnnArt.
Din 2011, Dorin Crețu este reprezentat în România de galeria AnnArt, unde a prezentat lucrări in expozițiile de grup Caiet de planuri (2011/12) și Mica Artă Mare (2012/13) precum și într-o primă personală artZoom, în aprilie 2012.
”Toate s-au născut din alb
Dorin Creţu locuieşte la Paris, pe malul drept al Senei şi pe malul stâng al Canalului Saint Martin. Între două ape, ca între meandrele nesfârşite din caligrafiile sale. Şi între două culturi, despre care ni s-a spus obsesiv că sunt înrudite. Nici pe departe. Paradoxal este că el nu face parte din niciuna. Parizianul asimilat, originar din Ţara Bârsei, este spiritualmente apatrid. Ar putea fi confundat cu un vest-european avid de tărâmuri exotice sau cu un intelectual estic în căutarea unei vieţi normale, cu o uşoară aura boemă interbelică. Dar nu e nici una, nici alta, ci are puţin din fiecare dintre aceste aparenţe. Şi-a creat propria redută în atelier, unde de câţiva ani se exprimă într-o limbă nouă, formată din imagini create într-o tehnică misterioasă. Limbă despre al cărei alfabet ne vorbeşte Matei Vişniec în portretul dedicat artistului (material prezent, de asemenea, în publicaţia de faţă).
Când vine vorba de înţelegerea picturii sale, de suprapunerea unei meta-naraţiuni peste matriţa ei, eşti uşor descumpănit. Nevoia disperată, adesea patologică, de a eticheta şi înregimenta imaginile în stiluri şi şcoli este imediat nesatisfăcută de pictura distantă a lui Dorin Creţu. Pentru simplul fapt ca nu ştii cum să te poziţionezi faţă de ea. La o primă vedere, se poate spune că este vorba despre imagini abstracte, izvorâte din stilistica sobră a minimalismului, metabolizate ulterior de un organism meditativ-poetic. Sau că sunt mantre realizate de o mână perfecţionistă, care trasează cu precizia unui ac contururi aureolate unor inflorescenţe de gheaţă.
Captarea poveştii nu e simplă. Nici nu ştim dacă avem doar o poveste sau e mai mult decât atât. Poate fi vorba despre un şir de poveşti sau despre pauza dintre ele, aceasta e şi capcana, depinde din ce perspectivă priveşti.
Avem de-a face cu o gramatică vizuală sau, mai precis, cu un limbaj de sine stătător ce comportă reguli clare, dar greu de urmat. Multiplicitatea straturilor de pastă abia perceptibilă, cu tentă deschisă, ce imită şi concurează lumina, se dezvoltă în noi şi noi variante şi variaţiuni. Fiecare tablou reflectă un stadiu, fiecare stadiu te trimite către următorul. Nu au început şi sfârşit.
Influenţa filosofiei orientale, căci nu putem ignora acest mare bazin inspiraţional, este vizibilă în pictura despre care vorbim. Prin reducţionismul cromatic, prin formalismul repetitiv şi prin sinuozitatea şi liniaritatea desenului, considerat simplu şi plenar, imaginile se înscriu în tipologia exotismului rece, venit de departe, din Japonia sau China. Vorbim despre o filosofie (a se citi mod de viaţă) uşor exportabilă, învăluitoare şi acaparantă, ce are puterea de a ordona şi ilumina cele mai carnale şi umorale personalităţi, când sunt puse în rolul de a alege o cale nouă, diferită.
Împrumutul cultural exotic a devenit vizibil în artele plastice încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca să amintim doar moda stampelor japoneze sau cea a artei negre, atât de prezente în vizualitatea simboliştilor, postimpresioniştilor, cubiştilor sau a avangardei. Iar orientalismul ca filosofie de viaţă şi reflexie în artă apare adesea în inventarul obişnuinţelor vesticilor, din modernitate şi până în prezent (Franz Kline, bunăoară, ca să dăm un singur exemplu).
Ca poziţionare stilistică, putem spune că pictura lui Dorin Creţu este un melanj de afinităţi expresionist-abstracte şi minimaliste, renăscute în oaza de linişte şi meditaţie creată în atelierul său parizian.
Ruperea de ritm şi evadarea din cotidian sunt cele mai întâlnite nevoi ale omului contemporan, iar artistul nu face excepţie de la regulă. În agitaţia zilnică a marelui oraş, a vitezei, a muncii pentru supravieţuire şi a păstrării lucidităţii se nasc ideile pentru lucrările lui, aflate în antiteză totală cu tentaţia nestăvilită a barocului citadin copleşitor, adesea de prost-gust, în care suntem nevoiţi să trăim şi pe care suntem capabili să îl savurăm. Adesea, arta face notă discordantă, devine aparte, mintea omului o izolează şi o înalţă într-o colivie supraimpusă, unde ea devine intangibilă în mod fizic, de cele mai multe ori.
Distanţa incomensurabilă este una dintre caracteristicile parcursului luminii prin univers. În micul univers al acestor lucrări, distanţa devine greu de gestionat, chiar dacă lumina, în acest caz, este doar un truc al îndemânării pictorului.
Suprapunerile misterioase de culoare-lumină, creată pe paletă din amestecuri fizice de alburi şi griuri colorate, într-o paradoxală simbioză conceptuală a materiei cu iluzia optică, reprezintă principala cheie de citire a picturii sale.
Diferenţa – aparentă sau nu – dintre privitorul compus din carne şi oase şi materialitatea evanescentă, vagă, transparentă este creată de această distanţă paroxistică dintre cele două stări de agregare. Soliditatea materiei prime de pe paletă se transformă în aure gazoase sau fluide pe suport – pânză sau hârtie, printr-un procedeu secret descoperit de artist. Descoperit şi nu inventat, detaliu deosebit de important în exerciţiile noastre de observaţie.
Explorarea variatelor forme ale materiei colorate şi extragerea formulelor de lucru optime, însă păstrate cu sfinţenie, într-o discreţie totală, se datorează şi meseriei de artist-decorator pe care o exercită Dorin Creţu cu măiestrie, de ani buni. Îl putem numi, fără ezitare, un specialist al materiei colorate.
Rezumatul vieţii sale de până acum este deosebit de complex şi plin de resurse, poate chiar de invidiat, prin comparaţie cu traseele altor artişti, formaţi în acelaşi mediu academic şi cotidian, specific perioadei comuniste româneşti tardive. Participant activ al scenei artistice optzeciste, remarcat de teoreticienii acelei perioade – Magda Cârneci sau Adrian Guţă, Dorin Creţu emigrează în Franţa în 1990 şi se rupe aproape total de trecutul său, deloc sterp dealtfel. Începe o viaţă nouă. Perseverenţa şi creativitatea sa îl fac să fie remarcat şi invitat, încă din primii ani, la expoziţii locale şi internaţionale. Opera sa suferă, bineînţeles, schimbări şi se îndreaptă fără echivoc înspre reducţionismul formal al prezentului. Migraţia spre vest îl face să se rupă de figurativ, de omenescul visceral din pictura sa. Chiar invers faţă de teoriile ce asociază estul cu spiritualitatea smerită şi vestul cu conservele capitaliste.
În binomul est-vest al vieţii lui Dorin Creţu de până acum, figurativul cu tentă expresionistă este specific tinereţii sale româneşti, iar non-figurativul spiritualizat devine emblematic pentru maturitatea sa pariziană.”
Simona Vilău, curator
