“Şi dacă aş mai trăi o dată” de Marc Levy

feb. 14th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Trei, în colecţia “Fiction Connection”, a apărut volumul “Şi dacă aş mai trăi o dată” de Marc Levy, traducere de Jeanne Vasiloiu. „Lectura cărţii stârneşte o gamă largă de emoţii… pasiune, suspans şi umor.” – Le Figaro Littéraire

Andrew Stilman este un foarte bun reporter de la New York Times şi tocmai s-a căsătorit.
În dimineaţa zilei de 9 iulie 2012, în timp ce face jogging de-a lungul râului Hudson, cineva îl atacă brutal.
Îşi va recăpăta cunoştinţa, dar pe data de… 9 mai 2012! Cu două luni mai devreme. Cu două luni înainte de a fi fost ucis!
Începând de acum, mai are la dispoziţie şaizeci de zile pentru a afla cine este asasinul său.

Doar şaizeci de zile pentru a dejuca planurile sorţii…

„Un thriller care nu te lasă să respiri.” Le Parisien

Romanele lui Marc Levy au fost traduse în 45 de limbi şi au fost publicate în peste 27 de milioane de exemplare în lumea întreagă. Marc Levy s-a născut în 1961, la Paris şi este unul dintre cei mai populari scriitori din ultimii ani. Cariera sa de scriitor demarează cu maximum de succes în anul 2000, când publică romanul Şi dacă e adevărat…, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare şi ecranizat de Steven Spielberg (2005). Cartea a apărut în limba română la Editura Trei, alături de celelalte romane ale lui Marc Levy: În altă viaţă; Te voi revedea; Prietenii mei, iubirile mele; Șapte zile pentru o eternitate; Unde eşti; Copiii libertăţii; Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus; Prima zi; Prima noapte; Hoţul de umbre; Strania călătorie a Domnului Daldry.

Număr de vizualizări :1200


One Comment to ““Şi dacă aş mai trăi o dată” de Marc Levy”

  1. Adina Dumitrescu spune:

    Nimic mai uman, mai cald, mai simplu, mai prietenesc, o întregă ecologie a relaţiilor umane, o scriere inteligentă, un strop de umor, nici mai mult, nici mai puţin decât trebuie, Marc Levy, un nume scris chiar pe frontispiciul Faculty of Arts (School of Humanities) din Brighton, lângă cel al prof. Rossana Wood. Felicitări Ed. TREI! Voi cumpăra, să-mi completez colecţia şi categoric, să mai iau o gură de aer proaspăt.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro