“Figura spiritului creator” de Eugen Negrici, lansat la Craiova

feb. 28th, 2013 | By | Category: Proiecte

Vineri, 1 martie 2013, ora 11.00, în Foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, va avea loc lansarea volumului “Figura spiritului creator”, ediţia a II-a, de Eugen Negrici, apărut de curând în colecţia „Critică şi istorie literară” a Editurii Cartea Românească. Invitaţi, alături de autor: Gabriel Coşoveanu, Gabriela Gheorghişor, Cătălin Ghiţă, Gabriel Nedelea. Moderator: Nicolae Marinescu. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Târgului de carte „Gaudeamus” Craiova, ediţia a XI-a (27 februarie-3 martie 2013).

“Figura spiritului creator”, al doilea volum dintre cele trei cunoscute sub titlul generic „Ciclul imanenţei literaturii”, este dedicat analizei procesului subtil de geneză şi execuţie ale operei artistice, care niciodată nu este rodul exclusiv al inspiraţiei sau al geniului, ci este determinat de nenumăraţi factori interiori şi exteriori, mai mult sau mai puţin favorabili.

Sub titluri memorabile ca „Euforia noviciatului” (Antim Ivireanul), „Elanul ingenuu” (I. Heliade-Rădulescu), „Nepăsarea suverană” (Nichita Stănescu), „Expansiunea clişeului” (M.H. Simionescu), „Refuzul rostirii stereotipe” (Urmuz), „Sub presiunea delimitărilor” (Marin Sorescu), Eugen Negrici reconstituie, analizînd şi contextualizând operele, întreaga istorie a producerii lor şi restaurează, ca un arheolog, „din cioburi” portretul eroului principal, artistul, alături de cîteva dintre uneltele sale.

„Eugen Negrici a fost şi rămâne un cititor prin excelenţă nonconformist. Dar această nealiniere la opinia comună e departe de a sugera lipsa de implicare şi de ataşament la dinamica procesului de creaţie în desfăşurare. Criticul, teoreticianul, istoricul literar Eugen Negrici este, dimpotrivă, un spirit profund angajat, un participant pasionat la valorizarea şi încurajarea tocmai a „spiritului creator”, ale cărui „figuri” le-a căutat mereu, continuă şi va continua încă multă vreme să le caute.” (Ion Pop)

Eugen Negrici (n. 28 noiembrie 1941) este critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

Printre volumele publicate, amintim: Literature and propaganda in communist Romania, 1999, Iluziile literaturii române, 2008 (Cartea Anului 2008, desemnată de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul Manuscriptum, 2008; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator Cultural; Premiul de excelenţă al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964, 2010, Simulacrele normalităţii, 2011.

Număr de vizualizări :780


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro